Oltchim ar putea plăti 13 milioane de euro pentru activele de la Petrom

Arpechim, Arpechim Piteşti, Business Standard, companie petroliera, Oltchim, oltchim-ramnicu-valcea, OMV, petrol, Petrom, Râmnicu Vâlcea, tranzacție

“Sunt 90% şanse ca acest contract să se semneze mâine (astăzi – n.red.)”, au spus sursele citate.

De altfel, grupul petrolier a anunţat miercuri, după şedinţa Consiliului de Supraveghere, că va renunţa la rafinăria Arpechim, începând din 2011, va vinde petrochimia, cel mai probabil către Oltchim, şi va închide până la finele anului viitor combinatul chimic Doljchim, după ce nu a găsit cumpărător, pentru a-şi adapta strategia de dezvoltare la noile condiţii de piaţă.

Totodată, ieri, într-un interviu acordat agenţiei NewsIn, Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, a anunţat că anul viitor va disponibiliza circa 1.000 de angajaţi de la Doljchim şi va transfera în jur de 400 de salariaţi de la Arpechim către Oltchim.

Concedieri la Doljchim, transferuri la Arpechim

“Aşa cum am anunţat, vom renunţa la partea de chimie şi petrochimie, până la sfârşitul anului viitor. Am încercat în ultimul an şi jumătate să vindem combinatul chimic Doljchim. Am şi avut discuţii cu potenţiali cumpărători, dar nu am ajuns la un acord. Aşa că am decis să închidem combinatul. Acum, la sfârşitul acestui an, vom opri partea de îngrăşăminte, iar în 2010, toate capacităţile de la Doljchim vor fi operate doar atunci când va fi nevoie, în funcţie de necesităţi”, a declarat directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe. Potrivit oficialului Petrom, la Doljchim vor mai rămâne aproximativ 200 de salariaţi, care vor participa la lucrările pe care le implică închiderea combinatului – demolare, curăţire, decontaminare.

“La Arpechim, circa 400 de angajaţi din activitatea de petrochimie vor fi transferaţi la Oltchim, după vânzarea Petrochemicals Argeş”, a menţionat Mariana Gheorghe. Cea mai mare companie petrolieră din România şi-a redus cu aproximativ 15% personalul în acest an, de la 33.311 salariaţi la sfârşitul anului trecut până la 28.215 la sfârşitul lui septembrie 2009.

Directorul general executiv al producătorului de ţiţei şi gaze Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat că va purta discuţii cu reprezentanţii viitorului guvern pentru a-i convinge pe aceştia să participe la o posibilă majorare a capitalului companiei, în vederea derulării investiţiilor.

“Sper că viitorul guvern va lua în calcul paticiparea la o majorare a capitalului Petrom. Majorarea capitalului va fi făcută pentru investiţii”, a declarat Mariana Gheorghe.

Guvernul, invitat să participe la majorarea de capital

Pe lângă majorarea de capital, Petrom are în vedere şi alte soluţii pentru atragerea de fonduri, anume piaţa financiar-bancară şi alinierea preţului gazelor din producţia internă la cel de import.

“De trei ani şi jumătate purtăm discuţii pe baza liberalizării preţului gazelor. Liberalizarea preţului gazelor naturale trebuie să se întâmple, este o cerinţă europeană”, a menţionat CEO-ul Petrom.

De asemenea, Mariana Gheorghe consideră că, prin participarea la majorarea de capital, guvernul şi-ar creşte profitabilitatea, “pentru că astfel vor apărea noi investiţii în economia românească, iar o investiţie duce şi la creşterea profitabilităţii companiei, astfel că vom plăti mai multe taxe”. În acest fel, investiţiile Petrom în 2010 se vor ridica la aproximativ un miliard de euro, din care cea mai mare parte va fi alocată pentru explorare şi producţie.

Mariana Gheorghe estimează o scădere a cererii de combustibil pe termen mediu şi lung, pe fondul reducerii activităţilor în transport, dar şi al investiţiilor pe care le impun reglementările în domeniul reducerii emisiilor de dioxid de carbon.

CEO-ul Petrom a precizat că obiectivul companiei este de a procesa tot ţiţeiul pe care îl produce.

“Supracapacitatea în România şi în Europa, din cauza crizei care a dus la scăderea cererii, este un fenomen manifestat pe tot parcursul anului 2009. România are capacităţi nominale de procesare de 18-20 milioane de tone. În 2008, s-au procesat circa 13,5 milioane de tone, iar cererea pe piaţa din România a fost de 9,3 milioane de tone. Deci este evident că a fost o supracapacitate de rafinare”, a spus Mariana Gheorghe.