Tranzacţia, parafată vineri, şi în contul căreia Oltchim va achita aproximativ 13 milioane de euro, include preluarea activelor fixe aferente activităţii de petrochimie din care cea mai importantă este instalaţia de piroliză şi a terenului aferent de 150 de hectare şi transferul a peste 500 de angajaţi de la Arpechim.
Salariaţii vor continua să beneficieze de prevederile contractului colectiv de muncă al Petrom, încă un an de zile.
13 mil. euro, valoarea tranzacţiei
Tot la finele săptămânii trecute, compania petrolieră a acceptat o restructurare a datoriei istorice a Oltchim. Petrom a anunţat că datoriile istorice ale Oltchim către Petrom, care au ajuns, la această dată, la 112,4 milioane lei (aproape 27 milioane de euro), vor fi reeşalonate pe o perioadă de trei ani, plata urmând să se facă trimestrial. Suma pe care o are de recuperat Petrom reprezintă 6% din nivelul datoriilor totale ale Oltchim la acest moment, de 430 milioane de euro. Combinatul de stat şi-a finanţat achiziţia din credite bancare. “Banii au fost împrumutaţi de către Oltchim din bănci, fără garanţie de stat şi fără ajutorul statului”, a afirmat Constantin Roibu, directorul general al combinatului, fără a preciza despre ce bănci este vorba. “Finalizarea cu succes a acestei tranzacţii vine după o perioadă de peste doi ani în care a fost necesară depăşirea mai multor momente dificile în vederea armonizării intereselor părţilor şi asigurării tuturor condiţiilor legale pentru perfectarea vânzării”, a declarat Cornel Popa, partener al Ţuca Zbârcea&Asociaţii şi coordonatorul echipei de avocaţi care a asistat Petrom. Din echipa de avocaţi Ţuca Zbârcea&Asociaţii au mai făcut parte Cristian Radu, managing associate şi Patricia Enache, senior associate.
5 mil. euro pierdea lunar Oltchim fără petrochimie
Managementul Oltchim a elaborat mai multe scenarii privind veniturile de anul viitor ale combinatului, în funcţie de data la care se va încheia integrarea petrochimiei. Preluarea propriu-zisă va avea loc în 30-60 de zile, după ce se va obţine avizul Consiliului Concurenţei. “Dacă repornim instalaţiile în martie, Oltchim ar putea încheia anul 2010 cu un profit de cinci-zece milioane de euro şi venituri de 664 milioane de euro. Dar contează şi preţul produselor petrochimice şi al petrolului. Dacă intram în noul an cu instalaţiile pornite, profitul net ar fi putut fi la finele lui 2010 de 19 milioane de euro, iar veniturile de 732 milioane de euro”, a afirmat Constantin Roibu. Arpechim este principalul furnizor de materie primă pentru combinatul de la Vâlcea, astfel că oprirea platformei de la Piteşti, de la finele lui 2008, a pus Oltchim în situaţia de a lucra la 35% din capacitate. Directorul general al Oltchim a menţionat că instalaţiile de petrochimie de la Arpechim, închise din toamna 2008, vor fi repornite în martie 2010, după o revizie. Potrivit lui Roibu, faptul că acestea nu funcţionează aduce companiei pierderi de 4,5-5 milioane de euro pe lună. “Pentru noi, 2010 va fi un an foarte dificil, pentru că, în mod normal, trebuia să intrăm cu instalaţiile pornite. Cifra de afaceri a companiei va fi diminuată. Şi anul viitor va fi un an de criză în continuare, poate chiar mai dificil decât 2009. Vom încerca să repornim instalaţiile de petrochimie de la Arpechim cât mai repede, pentru că nefuncţionarea lor ne aduce pierderi”, a declarat Constantin Roibu.
“Tranzacţia este rezultatul unei perioade îndelungate de evaluări şi negocieri şi considerăm că reprezintă cea mai bună formulă pentru viitorul activităţii de petrochimie din Arpechim”, a declarat Neil Anthony Morgan, membru al directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de rafinare. Negocierile dintre Oltchim şi Petrom au durat aproximativ trei ani. Transferul acestor active are la bază decizia managementului Petrom de a se concentra asupra operaţiunilor de bază ale companiei în vederea creşterii eficienţei.