Managementul Oltchim a avut două întâlniri cu reprezentanţii Carlson în care aceştia ar fi „agreat soluţia de intregrare a petrochimiei Vâlcea cu cea de la Piteşti.
În plus, reprezentanţii Carlson „au susţinut că ideea managementului de a găsi soluţii pentru asigurarea capitalului de lucru (pentru funcţionarea intergată a tuturor instalaţiilor, n.r) este cea mai importantă necesitate curentă a companiei“, se spune în comunicatul Oltchim Rm. Vâlcea (OLT).
Mai mult, „reprezentanţii Carlson Ventures au precizat, în mod repetat (pe parcursul întâlnirilor cu conducerea Oltchim, n.red.), că nu sunt de acord cu politica agresivă a acţionarului minoritar PetroCarboChem (PCC) care acţionează contra intereselor companiei, în sensul scăderii valorii Oltchim, prin blocarea activităţii acestuia prin acţiuni ostile“, adaugă reprezentanţii firmei vâlcene.
Acţionarul german controlează împreună cu fondul Carlson, peste 31,3% din acţiunile Oltchim (OLT), după o campanie agresivă de câteva săptămâni de achiziţii ale acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în urma căreia titlurile OLT s-au scumpit de şase ori.
Carlson Private Equity este un companie de administrare a investiţiilor specializată în câştigurile din preluarea unor companii aflate în mari dificultăţi financiare şi revânzarea lor, după restructurare. „Căutăm companii aflate la ananghie“ („WE ARE LOOKING FOR DISTRESSED COMPANIES!!!“) spune un link de pe prima pagină a Carlson, care trimte la pagina clasică de prezentare „Despre noi“.
“Coalizarea fondului de investiţii Carlson cu acţionarul minoritar PCC nu poate fi privită separat de ceea ce s-a întâmplat recent pe piaţa bursieră. Consider că acţiunile concertate ale celor doi minoritari, referitoare la posibilele manipulări de piaţă, ar trebui cercetate mai atent de organele statului abilitate în acest sens”, declară Constantin Roibu, director general Oltchim.
Pe de altă parte, în cazul în care cei doi acţionari minoritari ajung la o deţinere de 33% din acţiunile Oltchim vor trebui să deruleze o ofertă de preluare obligatorie a tuturor acţionilor.
Este însă aproape exclus ca Guvernul să vândă astfel.
Oltchim a început curăţenia anul trecut, renunţând la o serie de afaceri fără legătură cu obiectul de activitate, restructurându-şi trezoreria şi lansându-se, cu ajutorul Guvernului, în preluarea instalaţiilor petrochimice de la combinatul piteştean Arpechim, oprit de OMV. Fără polietilena de la Arpechim, Oltchim rămâne fără materie primă pentru principalul său produs, policlorura de vinil, PVC-ul mult folosit în construcţii.
La începutul acestei luni, Constantin Roibu şi-a văzut visul cu ochii, Oltchim repornind instalaţiile cumpărate de la Arpechim.
Reacţia conducerii Oltchim face parte din, deja, conflictul multianual dintre managementul companiei şi compania germană PCC.
Reprezentanţii PetroCarboChem (PCC) afirmă că sunt interesaţi de dezvoltarea combinatului vâlcean şi acuză conducerea combinatului de prost management. PCC susţine că Oltchim trebuie să-şi restructureze afacerea. Vâlcenii îi suspectează pe nemţi că vor să lase Oltchim fără producţia de PVC, pentru că PCC ar avea interese să o stimuleze în altă parte.
Conflictul se poartă de mulţi ani şi inclusiv la Comisia Europeană, unde PCC a reclamat Statul Român că acordă ajutor nelegitim companiei oltene. La rândul său, acum doi ani, Ministerul Economiei a obţinut scoaterea din consiliul de administraţie a reprezentanţilor PCC SE, pentru că aceasta ceruse în instanţă suspendarea unei garanţii de stat pentru combinat.
Oficialii Guvernului Român au anunţat că privatizarea, mai degrabă impusă de Fondul Monetar International (FMI), va avea loc indiferent de cât de favorabil va fi răspunsul Comisiei Europene, care trebuie să se pronunţe privind legalitatea conversiei datoriilor Oltchim în acţiuni ale Statului la companie.
Privatizarea companiei va fi un meci foarte palpitant în condiţiile în care, deşi şi-a redus datoriile de 20 de ori, Oltchim are în continuare capital propriu negativ.
Oficiali Giuvernului Român au anunţat că privatizarea, mai degrabă impusă de Fondul monetar International (FMI), va avea loc indiferent de cât de favorabil va fi răspunsul Comisiei Europene.