Ana Draghici

Oltchim, victimă colaterală a insolvenţei Hidroelectrica

Doru Lionachescu, Hidroelectrica, Oltchim, Radu Soviani

„Am avut această decizie, absolut nechibzuită, de introducere a Hidroelectrica în insolvenţă. Din acel moment, efectul imediat a fost că toate băncile au refuzat să mai finanţeze sectorul public. Ori efectul în mai puţin de 2-3 săptămâni a fost că o companie ca Oltchim, care pierdea bani şi avea poziţie de cash flow negativă şi se împrumuta de la bănci pentru a-şi plăti salariile, n-a mai putut să-şi plătească salariile. Deci asta e ce s-a întâmplat, că toate lumea se întreabă de ce s-a accelerat această dramă în ultimele 2-3 luni. Cauza a fost decizia neinspirată de a introduce cel mai valoros activ al statului român Hidroelectrica fără motive şi clare în insolvenţă. Băncile s-au speriat, n-au mai finanţat sectorul public. Oltchim a fost prima victimă, pentru că nu avea nici resurse de bani şi plătea practic salariile din creditele bancare.” DORU LIONĂCHESCU, managing partner Capital Partners

Ultimele Articole