Mihai Barsan

Om al străzii, ucis în Capitală pentru o porţie de mâncare

băneasa, suspect

Incidentul a avut loc în jurul orei 16.00, în sectorul 1, în apropiere de sediul Secţiei 2.

 

Potrivit anchetatorilor, un echipaj de Poliţie a fost sesizat de un trecător care a anunţat că la intersecţia străzilor Bibescu Vodă şi Neagoe Vodă se află o persoană înjunghiată.

 

La faţa locului au venit două echipaje SMURD, care, după ce i-au acordat victimei primul ajutor, au transportat-o la Spitalul Floreasca.

 

Între timp, mai multe echipaje ale Secţiei 2 au pornit în căutarea agresorului, acesta fiind reţinut în mai puţin de o jumătate de oră, în zona Băneasa, imediat după ce a coborât, însoţit de concubina lui, dintr-un autobuz al liniei 131.

 

Condus împreună cu femeia la sediul Poliţiei Capitalei, agresorul, care are 44 de ani, a explicat anchetatorilor că scandalul a izbucnit din cauza unei porţii de mâncare.

 

În timp ce acesta era audiat de poliţiştii Serviciului Omoruri, victima sa, care avea tot 44 de ani, a decedat la Spitalul Floreasca.

 

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor.

Ultimele Articole