Omnilogic: operatorii şi băncile nu au implementat nicio tehnologie nouă

banci, omnilogic, Telecom

Potrivit lui Gabriel Marin, mana­ging director al companiei, aceasta este şi una dintre cauzele prăbuşirii industriei locale de hardware. “Am scăzut până la 50 milioane de euro şi, probabil, tendinţa se va păstra până la finele anului. Sperăm să mai estompăm din scădere până la 20%, dar nu în sensul că piaţa va merge mai bine, pentru că, dimpotrivă, va merge mai prost. Credem cã o parte dintre clienţii celor care nu mai sunt în piaţă să vină spre noi. Va fi o permutare în cadrul pieţei care, după părerea mea, va scădea la jumătate faţă de anul trecut”, a declarat pentru Business Standard Gabriel Marin.

Compania a înregistrat anul trecut un business de 170 milioane de dolari (102,4 milioane de euro), iar anul acesta estimează 136 milioane de dolari (95,8 milioane de euro).

La capitolul proiecte publice, zonă care a contribuit cu 10% la cifra de afaceri a companiei în primul semestru, Marin este de părere că, deşi vor fi demarate proiecte pe bani europeni, acestea au însă un ciclu de 1,5 ani şi se vor finaliza, practic, la sfârşitul anului viitor.

“Oricum, avem alegeri, după care indiferent cine va câştiga va forma un nou Guvern, care înseamnă alte structuri, alţi miniştri, alţi secretari de stat. Deci, nu vom avea proiecte publice încă trei-patru luni din 2010”, explică oficialul Omnilogic.

Deşi declinul economic a micşorat cifrele companiilor, reprezentantul Omnilogic vede însă şi o faţă bună a acestei situaţii.

“Criza a redus cererile aberante de salarii şi beneficii. Cred că începem să coborâm într-o zonă a realităţii. Cred că industria de IT a fost supradimensionată pentru capabilităţile ţării, iar acum, în această perioadă de consolidare violentă a pieţei, industria va fi dimensionată la capacitatea ei reală”, spune Marin, adăugând că prezenta stare de fapt este şi cea mai mare hibă a industriei de IT, fiind suficientă în perioada actuală o singură greşeală fundamentală pentru a intra în faliment. Totodată, ieşirea din piaţă a mai multor companii provoacă un excedent de oameni calificaţi, motiv pentru care Omnilogic este în proces de reîmprospătare a personalului.

“Avem în prezent 80-90 de salariaţi, dar acum avem posibilitatea să angajăm foarte buni profesionişti şi să renunţăm la oamenii care s-au dovedit a fi mai puţini buni”, precizează Marin.

Principalii concurenţi ai Omnilogic sunt Tornado, Romsys, S&T, Siemens Business Services şi Asesoft.

Ultimele Articole