François Hollande începe de fapt o serie de consultări cu liderii europeni, iar la Roma se va mai duce o dată, pe 22 iunie, pentru o altă întâlnire, la care vor mai participa cancelara Germaniei, Angela Merkel şi premierul spaniol, Mariano Rajoy. Putem spune deja că François Hollande are iniţiative şi intenţia de a pleda pentru ele, chiar cu riscul de a-i irita pe unii parteneri tradiţionali ai Franţei, precum Germania. Acest activism al său trebuie înţeles şi în perspectiva Consiliului European de la Bruxelles de pe 28 şi 29 iunie, când Uniunea Europeană va lua unele decizii, inclusiv în ce priveşte Grecia, întrucât până atunci se va şti şi rezultatul legislativelor anticipate din această ţară, RFI Romania.
Pentru a reveni la „planul Hollande pentru Europa”, expresie utilizată joi de cotidianul Le Monde, el se bazează pe această mai veche concluzie că austeritatea nu duce la nimic bun, atâta vreme cât nu sunt inventate măsuri de stimulare a creşterii economice. În acest sens, Parisul doreşte, printre altele: crearea unei uniuni bancare europene sub egida Băncii Centrale Europene, crearea unui fond european de amortizare a vechilor datorii contractate de ţările membre ale zonei euro şi lansarea unor „euro-obligaţiuni”.
Propunerile Parisului, care sunt mai numeroase, iar unele mult mai tehnice şi mai nuanţate urmează să figureze într-un document intitulat „pactul de creştere pentru Europa” şi care să fie trimis tuturor partenerilor europeni ai Franţei. Parisul mai doreşte ca Uniunea Europeană să reflecteze pe viitor mai serios şi la alte aspecte ale politicii sale economice, precum fiscalitatea şi concurenţa.
Mai putem spune că nu întâmplător, François Hollande se consultă joi cu Mario Monti pe marginea propunerilor franceze. Acesta din urmă este un expert şi a fost membru al Comisiei Europene, ocupându-se de domeniul Concurenţei. În plus, cei doi sunt de acord în multe privinţe, cum ar fi necesitatea de mutualizare a riscurilor prin emiterea de euro-obligaţiuni, ceea ce Germania refuză pentru moment. De mai multe ori, Mario Monti, pe care germanii îl laudă insistent pentru politica sa s-a dovedit a fi un fel de mediator între Paris şi Berlin. Mario Monti mai sprijină şi ideea Franţei de introducere a unei taxe pe tranzacţiile financiare, deşi consideră că măsura nu trebuie adoptată unilateral, ci de toate ţările care fac parte de exemplu din G20.
În ciuda laudelor pe care i le aduce Berlinul lui Mario Monti, politica de austeritate a acestuia nu pare să dea însă rezultate miraculoase în Italia. Ca şi Spania, Italia s-a văzut obligată să împrumute bani de pe pieţele financiare, cu o dobândă de peste 6%, ceea ce spune multe despre neîncrederea cu care privesc instituţiile bancare spre italieni. După Grecia şi Spania, Italia pare să fie al treilea mare bolnav al economiei europene, cel puţin aşa o tratează investitorii. Dacă la începutul anului, măsurile lui Mario Monti păreau să fi calmat pieţele financiare, în prezent acestea par să se îndoiască de succesul pe termen lung al premierului italian. Deşi acesta continuă să afirme că ţara sa nu este în situaţia de a cere un ajutor Uniunii Europene, aşa cum a făcut Spania şi că anul viitor, Italia va reveni la echilibrul bugetar.
Unii comentatori consideră în acest context de căutare de soluţii la nivel european că Franţa încearcă să construiască o axă Paris-Roma-Madrid, pentru a se opune Berlinului. Sau mai bine spus pentru a convinge Germania să acepte câteva lucruri pe care le cer tot mai insistent europenii, cum ar fi o modificare de statut a Băncii Centrale Europene. Franţa îşi caută în orice caz aliaţi în această confruntare de propuneri şi contra-propuneri, care precede Consiliul European de pe 28 şi 29 iunie, mai ales că ea însăşi se află într-o stare de vulnerabilitate. În caz de contagiune, după Grecia, Spania şi Italia, Franţa riscă să fie următorul stat pe lista economiilor bolnave ale Europei.
