Ioan Niculae, patronul Interagro va fi eliberat din închisoare. Magistraţii Tribunalului Dâmboviţa au decis eliberarea condiţionată a omului de afaceri. Acesta era încarcerat la penitenciarul Găeşti din aprilie 2015, când a primit o condamnare de 2 ani şi jumătate de închisoare în dosarul „mită pentru PSD”. Deci a executat undeva cam la jumătate.
Niculae a fost acuzat de procurorii anticorupţie şi considerat vinovat de instanţă de finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale din 2009 a lui Mircea Geoană.
În schimbul banilor, omul de afaceri urma să primească un contract avantajos şi să achiziţioneze gaze naturale mai ieftine.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, la 3 ani de închisoare cu executare.
Niculae trebuie să mai răspundă în faţa instanţelor şi în dosarul gazelor ieftine, în care este acuzat că prin conexiuni politice a reuşit să primească de la Romgaz gaze ieftine pentru combinatele sale chimice, pe care între timp le-a închis. Un dosar în care este cercetat şi fostul ministru al Economiei Adrian Videanu, cel care ar fi făcut demersurile in interesul lui Niculae si in dauna Romgazului. Prin urmare omul de afaceri riscă să se întoarcă în închisoare.