OMV a preluat de la Statoil active în Marea Nordului

active, Marea Nordului, OMV, Statoil

Astfel, OMV a achiziţionat participaţii de 19% la exploatarea Gullfaks şi 24% la câmpl Gudrun, în largul ţărmului Norvegian. Totodată, compania austriacă a preluat 30% din câmpul Rosebank şi 5,877% din proiectul Schiehallion, localizate în vestul Insulelor Shetland.

 

Grupul austriac a ajuns la o participaţie de 50% la Rosebank şi 11,76% la Schiehallion.

 

Acordul cu Statoil cuprinde de asemenea opţiuni de a investi în 11 licenţe de explorare, se arată într-un comunicat transmis luni de OMV.

 

De asemenea, tranzacţia include un parteneriat pe cercetare şi dezvoltare între cele două companii, pentru a dezvolta tehnologii de explorare a petrolului şi gazelor din câmpuri ajunse la maturitate.

 

„Tranzacţia va sprijini strategia OMV şi va reprezenta un factor cheie în atingerea ţintelor stabilite pentru anul 2016. Acordul confirmă focusarea OMV spre creşterea activităţilor în domeniul de explorare şi producţie. Preluăm poziţii semnificative în proiecte cheie din Marea Nordului, o regiune de creştere, iar capitalul de dezvoltare va fi finanţat în mare măsură din fluxul de numerar operaţional generat de activele care deja produc. Preţul de achiziţie reprezintă o reinvestire a fondurilor generate din vânzări de active şi reducerea capitalului de lucru de la diviziile downstream în ultimele 18 luni”, a declarat în comunicat directorul general al OMV, Gerhad Roiss.

 

Finanţarea va fi asigurată şi din linii de credit existente, se mai arată în comunicat.

 

În plus, acordul cu Statoil va aduce OMV sporuri de know how şi va extinde baza de active de exploatare ale grupului pe termen lung, a adăugat Roiss.

 

Achiziţia va creşte rezervele dovedite şi probabile ale OMV cu aproximativ 320 milioane barili echivalent petrol, de la un nivel actual de 1,7 miliarde barili echivalent petrol.

 

Producţia va creşte până anul viitor cu 40.000 barili pe zi, fiind vizată o majorare cu 58.000 barili pe zi până în 2016. În prima jumătate a acestui an, OMV a înregistrat o producţie de 299.000 barili echivalent petrol pe zi.

 

Finalizarea tranzacţiei este programată pentru finalul acestui an, cele două companii aşteptând aprobări din partea autorităţilor norvegiene şi britanice.

Ultimele Articole