OMV Petrom a solicitat statului 91 milioane lei pentru lucrări de ecologizare

autoritati, OMV, OMV Petrom, Petrom, privatizare, rambursare, SNP

„OMV Petrom a înaintat două notificări prin care solicită rambursarea costurilor de decontaminare a mediului, în sumă de 91,68 milioane de lei. Până în prezent, statul român nu a plătit sumele solicitate. Procedurile contractuale de rambursare sunt în desfăşurare”, se arată în raportul anual pe 2010 al companiei petroliere.

Compania are obligaţia, prin contractul de privatizare încheiat în 2004 cu grupul austriac de petrol şi gaze OMV, să închidă sondele care sunt scoase din producţie.

Contractul de privatizare prevede că OMV Petrom va recupera de la stat costurile pe care le înregistrează cu aceste lucrări, întrucât sunt activităţi de explorare şi producţie efectuate înaintea momentului privatizării.

„Conform contractului de privatizare, OMV Petrom are obligaţia de a închide sondele care sunt abandonate şi care urmează să fie scoase din funcţiune. Aceste cheltuieli vor fi recuperate de la statul român, întrucât acestea se referă la activităţi de explorare şi producţie efectuate înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom, din 2004”, se precizează în raport.

Pentru lucrările de dezafectare a sondelor OMV Petrom estimează creanţe recuperabile în valoare de 1,99 miliarde de lei (488 milioane de euro).

De asemenea, raportul menţionează că „OMV Petrom a înregistrat creanţe de la statul român referitoare la obligaţiile de mediu” în activităţile de explorare şi producţie, rafinare şi pentru combinatul chimic Doljchim în sumă totală de 466 milioane de lei (114,3 milioane de euro).

În total, statul ar urma să plătească OMV Petrom o sumă estimată la 2,45 miliarde lei (601 milioane euro), apropiată de valoarea de 669 milioane euro pe care grupul austriac OMV a achitat-o pentru preluarea a 33,34% din acţiunile Petrom.

OMV a cumpărat în 2004 de la stat 33,34% din acţiunile Petrom pentru 669 milioane euro şi a majorat capitalul social cu 830,6 milioane euro pentru a ajunge la participaţia de 51%. Tranzacţia totală prin care OMV a preluat controlul Petrom s-a ridicat astfel la 1,5 miliarde de euro.

Compania petrolieră a investit în intervalul 2005-2010 suma totală de 23,3 miliarde de lei (5,7 miliarde de euro), iar pentru acest an a bugetat investiţii de 4,94 miliarde de lei.

OMV Petrom este cea mai mare companie românească listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu o capitalizare de 24,3 miliarde lei.

Pe lângă OMV, în acţionariatul OMV Petrom se numără Ministerul Economiei, cu o deţinere de 20,64% din titluri, şi Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%, restul titlurilor fiind listate la bursă.

Ultimele Articole