OMV Petrom va acționa ca operator al perimetrului Neptun Deep, din apele adânci ale Mării Negre, dacă Romgaz va prelua participația americanilor de la ExxonMobil.
“Marea Neagră este o oportunitate unica pentru România și suntem angajați să contribuim la materializarea ei. OMV Petrom are o experiența de peste 40 de ani ca operator în Marea Neagră și beneficiază, de asemenea, de capabilitățile internaționale în operațiuni de mare adâncime ale grupului OMV”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Aristotel Jude, director general Romgaz, a declarat la rândul său că societatea pe care o reprezintă este pregătită să devină partener egal la realizarea acestui proiect strategic. ”În cazul în care oferta noastră va fi acceptată, OMV Petrom va deveni operatorul proiectului”, a spus Jude.
Semnale de la ExxonMobil
Există o interacţiune de foarte bun augur cu reprezentanţii Exxon, a declarat, săptămâna aceasta, într-o conferinţă de specialitate, Răzvan Popescu, director economic Romgaz, care a precizat că s-a primit un prim răspuns la oferta de preluare a participaţiei ExxonMobil la proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.
„Acest proiect (proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, n.r.) ar trebui, în mod normal, să crească foarte, foarte mult vizibilitatea acestei companii (Romgaz, n.r.) şi în cadrul Bursei de Valori şi faţă de investitorii români şi străini. Până la urmă, cred că investitorii se aşteaptă la rezultate. Foarte multe companii româneşti şi foarte multe companii de stat au anunţat proiecte bombastice pe care, până la urmă, nu le-au dus la capăt şi nu au avut o finalitate. Cred că cel mai important lucru este să demonstrăm prin fapte. Faţă de acest proiect, eu am venit cu foarte mare pasiune. Mi s-a părut un proiect extrem de dificil şi de interesant. Din punct de vedere al unui „aquisition finance” considerăm că am făcut un prim pas foarte important prin depunerea ofertei. Din păcate, foarte multe detalii nu vă pot da pentru suntem, totuşi, într-o perioadă în care trebuie să păstrăm anumite limite ale confidenţialităţii, însă vă pot spune că a fost primit un prim răspuns şi există o interacţiune de foarte bun augur cu reprezentanţii Exxon (…) Din punctul meu de vedere, cred că cel mai bine ar fi să ne finanţăm în euro într-o piaţă europeană, mai ales din cauza nivelului mare de finanţare de care avem nevoie şi din cauza lichidităţii scăzute de pe pe piaţa locală”, a spus Popescu.
Ce face Romgaz
Săptămâna trecută, directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, declara, într-o conferinţă de presă, că societatea pe care o conduce este pregătită să preia participaţia ExxonMobil la proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase.
Citește și: Marea Neagră, cea mai nouă țintă pentru ROMGAZ
,,La 31 martie am înaintat o ofertă de preluarea a participaţiei ExxonMobil în cadrul perimetrului Neptun Deep. Procedura este organizată printr-o bancă intermediară şi aşteptăm cât mai curând răspunsul. Dacă oferta noastră este considerată atractivă, vom proceda la negocierea contractului pentru preluarea acestei participaţii. Romgaz este pregătită să asigure prin intermediul unui consorţiu de bănci finanţarea necesară pentru realizarea acestui proiect. Deci, plata participaţiei o vom asigura atât din surse proprii, cât şi din duse atrase, condiţionat, desigur, de acceptarea ofertei”, a spus Jude.
Acesta a subliniat faptul că Romgaz se gândeşte inclusiv la o emisiune de obligaţiuni. În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi. ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul vitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.
Cine este OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 793 benzinării, la sfârșitul anului 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 7%, iar 21,4% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2020.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2020, compania a alocat aproximativ 72 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.
Cine este Romgaz
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB) și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%.
Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic.
În 2013 Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică.