Birourile unice ale Ministerului Economiei se vor numi One Stop Shop, iar menirea lor este să ducă la simplificarea proceduri administrative care vizează IMM-urile.
„Este vorba de aducerea sub aceeaşi direcţie a procedurilor administrative care în prezent se soluţionează de către instituţii diferite. Toate aceste proceduri se vor afla sub aceeaşi umbrelă, iar acest birou se va numi one stop shop”, a spus Ileana Modreanu, manager de proiect în cadrul Ministerului Economiei.
Oamenii de afaceri au fost cei care au cerut astfel de birouuri încă din 2006. Proiectul One Stop Shop ar putea fi pus în practică în 18 luni.
„Prima raţiune este aceea că România se află pe penultimul loc în Europa la numărul de IMM-uri raportate la 1.000 de locuitori”, a spus Gabriel Toader, director general în cadrul Ministerului Economiei.
Proiectul este evaluat la de 5,2 milioane de lei. 85% vor fi fonduri nerambursabile, de la Uniunea Europeană. Restul reprezintă contribuţia statului român. Autorităţile spun că prin One Stop Shop, firmele vor scăpa de povara drumurilor de la o istituţie guvernamentală la alta.
„O societate se înfiinţează în trei zile. Sigur, dacă ai nevoie de autorizaţii speciale pentru activităţi speciale, aceasta nu mai este treaba ONRC şi priveşte autoritatea care eliberează autorizaţia sau avizul respectiv”, a precizat Adriana Iacob, director general la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).