ONRC: Numărul firmelor străine nou-înfiinţate în România a scăzut cu 17% în acest an

economie romania, firme romania, investitori, ONRC, Registrul Comerţului

Investitorii străini au deschis în România aproape 3.700 de firme în primele şapte luni din acest an, cu 800 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată statisticile ONRC. A scăzut cu o treime şi aportul iniţial de capital pentru firmele nou-înfiinţate. Schimbarea de atitudine a străinilor se vede clar prin comparaţia cu perioada ianuarie-iulie 2008: atunci, numărul firmelor noi cu capital străin era de peste două ori mai mare decât în acest an, iar banii injectaţi într-o primă fază în firmă erau de peste trei ori mai mulţi.

Statisticile ONRC arată, pe de altă parte, că numărul radierilor de firme cu acţionariat străin a scăzut, de la 2.550 de companii închise în primele şapte luni ale anului trecut la aproape 2.300 în acest an. O analiză a datelor Registrului Comerţului arată, însă, că investitorii de peste hotare au pus lacăt în acest an pe firme semnificativ mai mari şi mai importante. Astfel, anul trecut, capitalul firmelor străine radiate era de aproape 209 milioane de euro. În acest an cifra aproape că s-a triplat, până la peste 618 milioane de euro.

Ultimele Articole