Ban Ki-moon consideră că promisiunea preşedintelui Bashar al-Assad de a opri operaţiunile militare până pe 10 aprilie ‘nu poate constitui un pretext pentru a continua să ucidă’, a declarat Martin Nesirky, purtător de cuvânt al Secretarului general al ONU. ‘Asemenea acţiuni violează poziţia consensuală a Consiliului de Securitate’, aşa cum a fost definită în planul de pace propus de emisarul ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, Kofi Annan, a adăugat oficialul ONU.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi a declaraţie prin care se solită autorităţilor de la Damasc să înceteze principalele operaţiuni militare până pe 10 aprilie, 48 de ore mai târziu părţile implicate în conflict trebuind să oprească complet ostilităţile, scrie Agerpres.
Potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), confruntările armate de vineri s-au soldat cu cel puţin 35 de morţi, printre care 22 de civili.
Secretarul general al ONU s-a declarat ‘extrem de neliniştit’ de criza umanitară care se înrăutăţeşte în Siria, ‘ultimele rapoarte arătând că un număr tot mai mare de refugiaţi se îndreaptă spre ţările vecine’.
Potrivit OSDH, mişcările împotriva preşedintelui al-Assad, începute în urmă cu mai mult de un an şi care au degenerat în conflict armat, s-au soldat până în prezent cu peste 10.000 de victime, în majoritate civili.