„Am cerut ANAF lista celor care câştigă peste 2.500 lei. Acum toţi plătesc la fel gigacaloria, indiferent cât căştigă. Pentru cei care au peste 2.500 lei nu este un efort mare să plătească 320 lei gigacaloria” a spus Oprescu.
Bucureştenii ar putea plăti, de la 1 august, 169,88 de lei pentru gigacalorie, faţă de 124,5 lei în prezent, ceea ce reprezintă o creştere de 36,5%, dacă un proiect al CGMB, aflat în dezbatere publică, va fi adoptat.
Tot din august, plata energiei termice va fi făcută în tranşe lunare egale. Conform viceprimarului Mircea Raicu, calculul plăţii lunare se va face pe baza consumului statistic din iarna precedentă. Astfel, se va face un total de plată pentru energia termică consumată iarna precedentă, care va fi împărţit la 12 luni, pentru nu se crea vârfuri de plată iarna. „La sfârşitul unui an, putem face regularizare. Cel care consumă mai mult va plăti mai mult şi invers”, spune Raicu.
În expunerea de motive a proiectului citat se spune că acestă majorare este necesară pentru a acoperi deficitul veniturilor anuale ale RADET, iar necesarul subvenţiei municipalităţii scade de la 770 de milioane lei pe an la 610 milioane lei.
Preţul de 169,88 lei este, conform documentului citat, sub cel mediu al gigacaloriei la nivel naţional, respectiv 197,69 lei (cu 14% mai mic).