Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5) au atras în şedinţa de luni 1.533 de contracte.
În ceea ce priveşte evoluţia, DESIF5 cu scadenţa în martie 2010 s-au apreciat cu 0,0182 lei, până la cotaţia de 1,3456 lei, în timp ce pentru iunie anul viitor DESIF5 s-au scumpit cu 0,0190 lei, la 1,3840 lei. Pentru septembrie 2010, derivativele DESIF5 au fost cotate la 1,4120 lei, în creştere cu 0,0219 lei faţă de şedinţa precedentă. De asemenea, pentru cea mai îndepărtată scadenţă (decembrie 2010) DESIF5 au fost cotate la 1,4650 lei, cu 0,0175 lei mai mult faţă de ultima estimare.
Pe derivatele având ca suport activ cursul euro-leu au fost încheiate aproape 100 de contracte la termen. Moneda unică europeană a fost cotată pentru scadenţa martie la 4,2815 lei, în scădere cu 0,0185 lei faţă de şedinţa precedentă, în timp ce pentru septembrie 2010 a fost cotată la 4,41 lei, cu 0,0053 lei mai puţin faţă de ultima şedinţă.