OTP Bank a lansat un program de 1,86 miliarde euro pentru emisiunea de obligaţiuni

BEI, BERD, obligatiuni, OTP Bank

Obligaţiunile vor fi emise anul acesta şi în 2010, conform unui comunicat transmis bursei de valori din Budapesta.
Anunţul privind emisiunea de obligaţiuni vine după ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a oferit OTP Bank un împrumut subordonat de 200 milioane euro şi a anunţat că va cumpăra acţiuni în cadrul băncii, în valoare de alte 20 milioane euro.
Fiind prezentă în nouă ţări din regiune, OTP Bank este o jucătoare importantă atât în sectorul bancar din Ungaria, cât şi în ţările în care subsidiarele OTP sunt printre primele zece bănci, inclusiv Ucraina, Bulgaria, Croaţia şi Muntenegru.
Investiţia BERD face parte dintr-un program realizat împreună cu Banca Mondială şi cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), ce prevede acordarea unui ajutor de 24,5 miliarde euro sectoarelor bancare din regiunem şi susţinerea creditării afectate de criză.

Ultimele Articole