Această majorare s-a datorat creşterii de 8% a profitului operaţional şi scăderii costului de risc cu 52%.
În 2011, OTP Bank România şi-a dezvoltat portofoliul de credite, având o creştere de 3% pe trimestru şi de 13% pe an, faţă de perioada similară a anului precedent. De asemenea, comparativ cu perioada similara a anului precedent, portofoliul creditelor ipotecare a înregistrat o creştere de 7%, iar cel dedicat creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii s-a majorat cu 16%.
„Datorită ofertelor atractive pentru ratele de depozite pe segmentul corporate, volumul întregului portofoliu a crescut cu 17%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, reuşind astfel să redreseze scăderea de 12% înregistrată în primele două trimestre”, se arată într-un comunicat al băncii.
OTP Bank România este subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est. OTP Bank oferă servicii universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 12 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de aproape 1500 de unităţi, prin intermediul reţelei de ATM-uri şi prin sistemul de canale electronice.