Ovidiu Marian, PDL: Nu cred că proiectul pe legea SIF-urilor va fi luat în discuţie înainte de 8 decembrie (VIDEO)

Camera Deputatilor, deputati, legea SIF, ovidiu marian, prag detinere SIF, prag SIF, senat, SIF

Deputaţii sunt plecaţi în teritoriu, iar proiectul va putea intra în Camera Deputaţilor de abia după 8 decembrie, a spus la The Money Channel deputatul PDL, Ovidiu Marian, iniţiatorul proiectului.

„Îmi doresc ca termenele să fie reale, dar din păcate vă pot spune că proiectul va fi în dezbatere în Camera Deputaţilor de abia după 6 decembrie”, a spus Ovidiu Marian.

Senatul a aprobat pe 11 noiembrie cu 50 de voturi pentru şi 24 împotrivă, proiectul de modificare a pragului de deţinere la SIF-uri. Legea vizează ridicarea pragului de la 1 la 5%.

Iniţiatorul proiectului, senatorul Ovidiu Marian declara atunci că este foarte optimist şi crede că iniţiativa va trece şi de Camera Deputaţilor.

„Camera Deputaţilor este for decizional. Raportul de forţe este clar însă şi mă bucur că proiectul are şanse foarte mari să treacă şi de Camera Deputaţilor”, a declarat Ovidiu Marian.

În luna iunie, mai mulţi senatori şi deputaţi, în frunte cu Ovidiu Marian din partea PD-L, au redactat o propunere legislativă pentru ridicarea pragului de deţinere de 1% la societăţile de investiţii financiare (SIF). Totuşi, la mijlocul lunii septembrie, comisia juridică a decis să acorde un aviz favorabil acestei propuneri legislative, dar cu amendamente, acceptând ca pragul să fie de 5%.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!

Ultimele Articole