Degeratu Claudiu

(P) De ce sa faci un MBA într-o ţară aflată în recesiune

MBA

“In primul rand, este mai ieftin sa traiesti intr-o tara afectata de probleme economice comparativ cu perioada de dinainte de boom. In al doilea rand, gandirea laterala pe care o promoveaza un program de MBA iti poate permite sa observi oportunitatea acolo unde altii nu o pot vedea”, explica Nick Barnvillie, directorul programelor de MBA de la ESMT European School of Management and Technology. Scoala de business are sediul central in Germania, tara cu cea mai puternica economie europeana.

Anul trecut, Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a avansat, in mod real, cu 3%, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistica al Uniunii Europene (UE), in vreme ce Irlanda, Spania, Italia, Cipru, Slovenia si Marea Britanie au avut o crestere economica mai mica de 1%. Singurele doua tari din UE ale caror PIB a scazut anul trecut sunt Portugalia si Grecia.

“Un MBA este mult mai mult decat un instrument prin care cineva isi poate imbunatati perspectivele de angajare si reteaua de contacte in perioada de recesiune. Felul de a face business se modifica si in perioade de incertitudine  vrei sa te asiguri ca investitia intr-o educatie de afaceri te va pregati pentru schimbarile care se petrec in jurul tau. Lumea are nevoie de lideri de business care sa aiba abilitatea si flexibilitatea necesare pentru a face fata turbulentelor economice. Cu siguranta ca un MBA este o unealta potrivita pentru transformarea competentelor.  Pe termen lung iti garanteaza profitabilitatea investitiei si iti dezvolta abilitatea de a face miscari in cariera”, subliniaza Riley Hargrove de la Duke University’s Fuqua School of Business.

Totodata, parcurgerea unui MBA intr-o economie cu probleme le poate oferi absolventilor avantajul ca talentele si abilitatile lor sunt atractive pentru angajatori, in conditii de crestere a competitivitatii pietei fortei de munca.

“Cand conditiile din piata sunt dificile atunci atat oamenii cat si companiile trebuie sa munceasca din greu pentru a avea succes. Asa ca oamenii care isi imbunatatesc abilitatile si calificarile au mai multe sanse de a rezista intr-o piata competitiva”, considera Nigel Banister, Chief Global Officer la Manchester Business School.

Mai mult, pentru ca au trait evenimentele economice recente, proaspat absolventii de MBA au ocazia sa invete din greselile  altora.

“Companiile trebuie sa aiba in vedere noi abordari ale produselor si ale pietelor. Pentru asta trebuie sa valorizeze executivii care nu au doar experienta lucrurilor trecute, ci si care au abilitatile si abordarea care sa le permita sa gaseasca solutii inovatoare pentru viitor. Iar cei care absolva un MBA de top au sansa de a avea aceste caracteristici”, precizeaza Banister.

“Unul dintre beneficiile pe care il au studentii cand aleg sa studieze intr-o tara cu o perspectiva economica instabila este ca pot percepe mult mai clar efectele pe care le pot avea problemele economice asupra unui stat”, afirma Itziar de Ros, director de admitere pentru programele de MBA oferite de IESE Business School.

Studiile oferite in timp real de profesori in timpul cursurilor de MBA ii pot ajuta pe student sa analizeze global chestiuni economice cu impact in mediul de afaceri international.

“Dezbaterea care are loc in Spania despre cum ar trebui revitalizata economia, cum ar trebui reparat sistemul financiar si cum sa fie promovata inovatia ajunge direct in clasele de MBA”, spune David Bach, dean of programs in cadrul IE Business School, una din scolile de business de top care vor veni sa intalneasca profesionisti romani la Bucuresti, in cadrul unei noi editii a targului MBA, QS World MBA Tour.

Programele de MBA oferite de scolile de business din Spania se afla pe pozitii de top in clasamentele de specialitate intocmite de prestigioase publicatii de afaceri din strainatate, in ciuda conditiilor dificile pe care le traverseaza economia iberica.

 Totusi, nu doar scolile spaniole de business le pot oferi studentilor la MBA detalii “din interior” despre procesul de redresare economica. Tari din toate colturile lumii sunt afectate continuu de dificultati astfel ca perspectiva internationala a unui MBA poate fi extrem de utila in sala de curs.

“Probleme economice nu sunt doar ale Spaniei. Japonia, Irlanda, Marea Britanie si chiar si Statele Unite isi pun aceleasi intrebari. Este foarte incitant sa le dezbatem impreuna cu studentii, in timpul orelor, datorita diversitatii de care ne bucuram in cadrul IE. Provocarile ne asigura ca <> nu este niciodata prea departe. Liderii se formeaza in vreme de criza. Oricine poate avea succes cand lucrurile sunt simple. Insa cand lucrurile se strica este nevoie de un leadership real”, mai spune Bach.

Nu doar studentii care studiaza intr-o economie cu probleme au de castigat. Si tarile in cauza incep sa se uite in directia antreprenorilor si a inovatorilor pentru a feri de momentele viitoare de dificultate economica.

“In final, calea catre revenirea economica a Spaniei si a Europei este reprezentata de antreprenoriat si inovatie.  Niciodata nu a fost o nevoie atat de urgent de un nou tip de gandire manageriala si ca tinerii lideri sa imbratiseze provocarile”, explica Bach.

Dan LeClair, senior vice president si chief knowledge officer in cadrul The Association to Advance Collegiate Schools of Business (AACSB), o asociatie non-guvernamentala institutii si alte entitatii dedicate educatiei de business, considera ca absolventii de MBA reprezinta cheia revenirii economice.

“Programele de MBA nu pot contribui la redresarea economica, dar pot ajuta organizatiile. Companiile, organizatiile non profit, organizatiile guvernamentale. Toate au o contributie importanta in a ne ajuta sa facem o lume mai buna. Asta fac absolventii de MBA, ajuta organizatiile sa munceasca mai eficient”, concluzioneaza LeClaire.

În cazul în care vrei să afli mai multe informaţii despre particularităţile fiecărui tip de program MBA, despre ofertele de programe din cadrul unor şcoli de business de top, precum IE Business School, WU Executive Academy, INSEAD, Thunderbird sau Tuck School of Business si despre oportunitati post-MBA, te invitam sa participi la o nouă ediţie a QS World MBA Tour Bucureşti, targ MBA, organizat pe 8 octombrie, la Athenee Palace Hilton.

Ultimele Articole