Premierul Emil Boc a anunţat echipa executivă cu care va merge în Parlament pentru a obţine votul de învestitură. Conform negocierilor cu UDMR şi grupul independenţilor, cabinetul are în componenţa sa 15 ministere, din care PDL şi-a arondat nouă, iar UDMR trei.

De asemenea, UDMR are postul de vicepremier, ocupat de Marko Bela. Independenţii au obţinut un portofoliu, alte două ministere sunt ocupate de foşti liberali. Programul de guvernare este similar cu cel al primului executiv Boc, mizând pe o creştere economică de 1,3% în 2010, dar şi pe un deficit bugetar de numai 5,9%. Se menţin pe perioada guvernării TVA-ul şi cota unică, la 19%, respectiv 16%. Chiar dacă democrat-liberalii şi-au votat miniştrii în Colegiul Director, la Agricultură, în locul lui Orest Onofrei a fost nominalizat Mihai Dumitru.

Apropiat al lui Gheorghe Flutur, Onofrei a declinat invitaţia de a face parte din Guvern, după ce fusese confirmat de forul de conducere al PDL.
Democrat-liberalii şi-au adjudecat Internele prin Vasile Blaga, Economia prin Adriean Videanu şi Transporturile prin Radu Berceanu. Elena Udrea a luat Turismul şi Dezvoltarea, Mihai Şeitan este propus pentru Ministerul Muncii, Daniel Funeriu la Educaţie şi Gabriel Sandu la Comunicaţii. UDMR i-a propus pe Cseke Atilla la Sănătate, Laszlo Borbely la Mediu, Hunor Kelemen la Cultură, iar Marko Bela va ocupa postul de vicepremier.

Cătălin Predoiu rămâne la Justiţie, Externele îi revin lui Teodor Baconschi, ambasador al României în Franţa. La Ministerul Apărării a fost nominalizat Gabriel Oprea, liderul independenţilor din Parlament, iar la Finanţe este propus Sebastian Vlădescu, fost ministru în cabinetul Tăriceanu. Prioritatea zero după învestirea guvernului este adoptarea bugetului pentru 2010.

Preşedintele Traian Băsescu declara că i-a asigurat pe reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional că bugetul pentru 2010 va fi adoptat până pe 16 ianuarie, astfel încât România să poată trage a treia tranşă de împrumut. Preşedintele a precizat că suma de 2,3 miliarde de euro va merge la Banca Naţională şi la Ministerul Finanţelor. Birourile Permanente reunite ale celor două Camere se vor reuni astăzi, la ora 12.00, în şedinţă, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor, printre punctele discutate fiind programul audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat Emil Boc.

Conform unor surse parlamentare citate de NewsIn, audierile miniştrilor ar putea începe imediat după şedinţa Birourilor Permanente reunite. Preşedintele Traian Băsescu a spus că guvernul trebuie să intre în funcţie pe 23 decembrie, pentru a depune în Parlament, până la sfârşitul anului, proiectul de buget pentru 2010.

Guvernul Boc 4 are în acest moment majoritatea parlamentară necesară învestirii sale, contând pe cel puţin 237 de voturi, din minimum 236. Alături de parlamentarii PDL şi UDMR, guvernul se sprijină pe voturile independenţilor şi pe cele ale minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.

Chiar dacă PNL şi PSD au declarat că nu vor acorda un vot de încredere pentru această formulă de guvernare, nu este exclus ca parlamentari liberali şi social-democraţi să dea un vot pozitiv cabinetului Boc.


> Cabinetul Boc IV

  • Prim-ministru > Emil Boc
  • Viceprim-ministru > Marko Bela
  • Ministrul Administraţiei şi Internelor > Vasile Blaga
  • Ministrul Finanţelor > Sebastian Vlădescu
  • Ministrul Economiei > Adriean Videanu
  • Ministrul Afacerilor Externe > Teodor Baconschi
  • Ministrul Transporturilor > Radu Berceanu
  • Ministrul Mediului şi Pădurilor > Laszlo Borbely
  • Ministrul Dezvoltării şi Turismului > Elena Udrea
  • Ministrul Apărării Naţionale > Gabriel Oprea
  • Ministrul Culturii şi Cultelor > Kelemen Hunor
  • Ministrul Justiţiei > Cătălin Predoiu
  • Ministrul Comunicaţiilor > Gabriel Sandu
  • Ministrul Muncii > Mihai Şeitan
  • Ministrul Educaţiei > Daniel Funeriu
  • Ministrul Sănătăţii > Cseke Attila
  • Ministrul Agriculturii > Mihail Dumitru

> Evaluările miniştrilor
Într-o evaluare făcută de Business Standard la începutul lunii septembrie, premierul Emil Boc a obţinut 3,5 puncte din maximum zece, cu tot cu cel din oficiu, iar guvernul format pe atunci din PDL şi PSD lua nota 4,5. Alte punctaje ale miniştrilor reconfirmaţi: Radu Berceanu (6), Vasile Blaga (5,5), Gabriel Sandu (5), Elena Udrea (4,5), Adriean Videanu (4,5) şi Cătălin Predoiu (2,5). Dintre miniştrii PDL care nu se mai găsesc în noua formulă: Teodor Paleologu (4,5) şi Gheorghe Pogea (3,5).

Ultimele Articole