Theodora Șutiu

Pacienții care aglomerează secțiile UPU. A ajuns la urgențe de 64 de ori în două luni

UPU

Șeful UPU Bihor, Dr. Hadrian Borcea, spune că în afară de urgenţele care sunt specifice unor perioade din an, precum cele legate de viroze sau gripă, sunt şi alte cazuri de pacienţi despre care spune că ajung la camera de gardă pentru că nu știu cum să își gestioneze problemele, iar sistemul medical din România nu le oferă alternative.

Dr. Borcea a precizat că toţi pacienţii sunt ajutaţi la urgenţă, indiferent de problema pe care o au, dar că o parte dintre ei pot înţelege că soluţia pentru problema lor este la medicul specialist din ambulator, de exemplu, sau dintr-un centru de permanenţă.

“Aflux mare într-adevăr există, în general acest aflux mare apare în perioade critice din timpul anului când există un număr mare de infecţii respiratorii, primăvara, toamna, cum e acum gripa, sau în cursul verii avem un număr mare de accidente rutiere. Există aceste influenţe sezoniere asupra numărului prezentărilor în urgenţă.

„Nu-şi găsesc soluţia pentru problemele pe care le au în altă parte”

Dar mai există încă un factor, cel al sistemului sanitar global, în România. Pacienţii aceştia care vin deseori în urgenţă nu-şi găsesc soluţia pentru problemele pe care le au în altă parte.

Vă dau un exemplu, pacienţii cu probleme oncologice care acuză la anumite momente durere generată de tumorile pe care le au sau de procesele neoplazice pe care le au. Nu au unde să meargă pentru tratamentul durerii şi atunci vin în urgenţă. Evident, îi ajutăm, dar tratamentul pe care îl oferim noi are o eficienţă de 5, 6 ore după care ei se întorc pentru că reapare durerea. Şi este un proces continuu care nu rezolvă nici probema lor pe un termen mai lung şi evident aglomerează şi urgenţele.

Crearea unor mecanisme în sistemul sanitar care să compenseze aceste lipsuri, să creeze un sistem în care pacienţii pot merge în ambulatoriile de specialitate sau în alt context, centrele de permanenţă, la tratamente, nu este vorba de asistenţa medicală de urgenţă aici, vorbim despre modalităţi de a rezolva punctual problemele acestor pacienţi”, a explicat dr. Hadrian Borcea, într-un interviu pentru news.ro.

Problemele care nu se rezolvă la urgențe

Întrebat despre problemele celor care au o anumită dependenţă, rezolvate numai acut în urgenţă. Dr. Hadrian Borcea a spus că soluţia pentru mulţi dintre aceşti pacienţi este numai pe termen foarte scurt în UPU, cea pe termen lung fiind la medicul specialist.

„Evident, mai există încă o categorie de pacienţi, cei care revin în mod repetat pentru că au probleme cronice în contextul cărora nu conştientizează că trebuie să apeleze la medicul specialist care poate să le rezolve problema.

Şi aici am tot dat exemplul adicţiilor, cei care sunt dependenţi de diferite substanţe, inclusiv alcool, droguri, care vin în UPU fie că sunt aduşi de familie, fie vin ei înşişi dar iarăşi, noi putem rezolva problema acută, dar pe termen lung ei trebuie să se adreseze celor care pot să le rezolve adicţia.

Ca exemplu, un tânăr din Oradea care a revenit în UPU din noiembrie de 64 de ori. A fost până la începutul anului acesta pentru că ştie că după consumul de cocaină riscul să dezvolte infarct miocardic este mare. Şi atunci revine ca să verifice dacă nu cumva a făcut infarct miocardic.

E electrocardiograma care este suverană, îi facem pentru că nu vrem să păţească ca în fabula cu Petrică şi Lupul, îi spunem că nu are infarct dar el este nemulţumit pentru că nu îi facem acele analize suplimentare pe care e lar vrea să i le facem şi pe care le identifică pe Google, crede că acelea îl exonerează de infarctul miocardic.

Nu aş putea să spun că nu ar trebui să ajungă în urgenţă, noi suntem ca un fel de triaj al sistemului sanitar acum, vin la noi şi noi trebuie să le spunem care e soluţia, dar aici ar trebui să existe un compromis, odată pacienţii să înţeleagă, că e mai bine să meargă la diabetolog, la neurochirurg, decât să revină de 100 de ori în UPU, să înţeleagă că asta e soluţia pentru el, şi nu să genereze agresivitate sau supărare, pe de o parte. Pe partea sistemului trebuie să existe mecanismul care să îi preia pe aceşti pacienţi”, a explicat Dr. Hadrian Borcea.

Lasă un comentariu