Păgubiţii FNI ar putea fi despăgubiţi până la finele lui 2013, cel târziu jumătatea lui 2014

despăgubiri, fni

Potrivit acestuia, numărul iniţial de creditori FNI pe care l-a preluat Autoritatea s-a ridicat la 24.000 – 25.000 persoane, din care au fost despăgubite 18.200 de persoane şi au mai rămas 6.114.

 

Valoarea totală indexată plătită până acum de AAAS creditorilor FNI este de 400 de milioane de lei, iar suma ce rămâne de plătit celor 6.114 de păgubiţi este în jur de 29,5 milioane de lei. În aceste sume nu intră păgubiţii preluaţi recent de AAAS de la CNVM.

 

„Aici nu discutăm despre păgubiţii FNI preluaţi recent, în luna mai, de la CNVM. Aici intervine o altă problemă. Totalul păgubiţilor (preluaţi de la CNVM – n.r.) este în zona a 130.000 persoane. Din aceştia, doar 5.000 au depus plângeri şi solicitări, din care 400 au fost rezolvate. Nu putem în momentul acesta să identificăm suma exactă care ar urma să fie achitată acestor 130.000 de persoane”, a precizat şeful Autorităţii, într-o conferinţă de presă.

 

În opinia acestuia, o estimare arată că AAAS ar avea nevoie de un buget de 240 de milioane de lei pentru a plăti despăgubirile.

 

„Nu am făcut încă o evaluare, pentru că păgubiţii FNI preluaţi de la CNVM ne-au afectat cumva şi nu am reuşit să facem o inventariere şi o evaluare. În mod normal, uitându-mă la cei 6.114 care au rămas sunt 29,5 milioane de lei la un buget de 240 de milioane de lei. E adevărat că mai avem sume de plătit. Deci, ar putea fi despăgubiţi (creditorii FNI – n.r.) până la finele anului sau undeva la mijlocul anului viitor cei vechi, ai Autorităţii. De restul, nu reuşim să ne dăm seama. Sunt 130.000 de dosare, din care doar 5.000 au depus plângeri”, a explicat Volintiru.

 

Acesta a adăugat că despăgubirile sunt suportate din veniturile proprii ale AAAS.

Ultimele Articole