Mihai Barsan

Păgubiţii lui Sima, luaţi prin surprindere

clienți, Daniel Daianu, păgubiți, SIBEX, Sima, Tudor Chirila

Analistul economic, Daniel Daianu, fost ministru de Finanţe, spune că toate informaţiile vehiculate cu privire la posibila dispariţie a brokerului Cristian Sima l-au luat prin surprindere: „Sunt unul dintre păgubiţi. Stupefacţia mea e cu atât mai mare cu cât pe 1-2 octombrie am primit statement de la WBS că nu aveam pierderi. Singura concluzie logică e ca s-a încălcat o regulă elementară. Ce pot să cred? Decât că au operat cu banii clienţilor. Ce ne rămâne e ca toţi păgubiţii să încerce să recupereze pierderile”, a spus acesta.

 

La rândul său, cântăreţul Tudor Chirilă, declară pe blogul personal că nu poate accepta că ar putea fi prieten cu un escroc. „Nu sunt unul dintre clienţii care şi-au pierdut banii fie şi pentru simplul fapt că activitatea mea pe bursele internaţionale s-a încheiat din 2011. Nu acesta este Cristian Sima pe care l-am cunoscut şi mi-e greu să accept că aş fi prieten cu un escroc. Cristian Sima, cel pe care l-am cunoscut eu, era un om extrem de cultivat, serios, un om foarte inteligent, fost matematician, bun cunoscător de macroeconomie şi pieţe internaţionale. Era un tată de familie, un om plin de umor, cu care se putea sta de vorbă ore în şir. Această descriere v-ar fi făcut-o oricare din clienţii lui până în acest moment.”

 

O reacţie a venit şi din partea SIBEX Sibiu, care spune că nu are nicio legătură cu WBS Holding, întrucât societatea ar fi înregistrată în Insulele Virgine şi nu se află sub autoritatea CNVM. Mai mult, Sibex nu are nicio informaţie referitoare la eventualele operaţiuni derulate de Cristian Sima cu banii clienţilor WBS. Potrivit reprezentanţilor Bursei de la Sibiu, decizia de demitere a lui Cristian Sima din funcţia de Director General a fost luată de către Consiliul de Administraţie pe motiv că acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile. Sibex dă, totodată, asigurări că banii investiţi în Bursa de la Sibiu sunt în siguranţă.

Ultimele Articole