Panasonic a anunţat, săptămâna trecută, că a preluat controlul asupra Sanyo, după ce a cumpărat 50,2% din acţiunile compatriotului său, pentru care va trebui să plătească circa 405 miliarde yeni (3 miliarde euro – aproximativ 4,6 miliarde dolari)
Operaţiunea de preluare a fost amicală şi, cu toate că a fost precipitată de criza actuală, a durat un an.
Panasonic şi-a lansat oficial oferta publică de preluare la începutul lunii noiembrie, după ce a negociat dur cu grupurile financiare care deţineau peste 70% din titlurile Sanyo şi a aşteptat acorduri de la autorităţile de concurenţă din numeroase ţări. Prin această achiziţie, Panasonic ajunge să îşi depăşească rivalul Sony.
După ce a fost nevoit să reducă 15.000 de posturi, Sanyo s-a dedicat în ultima vreme dezvoltării de produse în domeniile mediului, sănătăţii, igienei şi divertismentului multimedia. Devenit unul dintre grupurile cele mai puternice la nivel mondial în domeniul celulelor fotovoltaice şi al acumulatorilor, Sanyo se va sprijini pe puterea comercială a Panasonic.
Absorbţia Sanyo de către Panasonic ar urma să scadă cheltuielile cu aprovizionarea şi logistica. Patronul Panasonic, Fumio Ohtsubo, a subliniat că „întărirea structurii financiare şi industriale a grupului este o prioritate a acestei achiziţii”.
Panasonic şi Sanyo au fost puternic afectate de recesiunea şi aprecierea yenului, astfel că au suferit în 2008-2009 o scădere severă a vânzărilor, atât în volum, cât şi în valoare.
Sanyo Electric a fost înfiinţată în 1950, iar la data achiziţiei era deţinută în mare parte de fonduri de investiţii şi alte instituţii financiare, printre care Oceans Holdings, cu 27,20% din acţiuni şi Evolution Investments, cu 11.89% din capital.