Papa Benedict al XVI-lea le spune şomerilor să nu se descurajeze

Papa Benedict, șomeri

La sosirea în regiunea natală a celui mai apropiat colaborator al său, cardinalul Tarcisio Bertone, care este secretarul de stat al Vaticanului, papa a părut că se simte bine după operaţia suferită vineri şi zâmbea, deşi avea încheietura mâinii drepte în ghips.

Benedict al XVI-lea a fost operat vineri, în urma unei fracturi căpătate la încheietura mâinii drepte după ce a căzut în camera sa. 

Suveranul pontif a salutat credincioşii cu ambele braţe ridicate, iar după rugăciune i-a binecuvântat cu mâna dreaptă.

„Ştiu că aici, în regiunea Ivrea, multe familii se confruntă cu dificultăţi economice din cauza lipsei locurilor de muncă”, a declarat papa. El a amintit că a evocat această „problemă” şi în recenta sa enciclică intitulată Caritas in veritate. „Dragi prieteni, nu vă descurajaţi! (…) Providenţa îl ajută mereu pe cel care acţionează pentru bine şi caută dreptatea, îi ajută pe cei ce nu se gândesc numai la ei înşişi, ci şi la aceia care se află în situaţii mai dificile decât ei”, le-a spus suveranul pontif credincioşilor.

„Valorile fundamentale ale familiei şi ale respectului vieţii umane, sensibilitatea pentru justiţia socială, capacitatea de a face eforturi şi sacrificii (…) au reprezentat forţa voastră de-a lungul secolelor. Tot aceste valori vor permite generaţiilor actuale să-şi construiască viitorul cu speranţă, dând viaţă unei societăţi cu adevărat solide şi frăţeşti, unde toate mediile, instituţiile şi economia sunt pătrunse de spiritul evanghelic”, a adăugat Benedict al XVI-lea.

Papa a subliniat şi importanţa educaţiei tinerilor. „Trebuie să ne întrebăm ce fel de cultură le este propusă, ce exemple şi modele le sunt prezentate şi să judecăm dacă acestea sunt capabile să-i încurajeze să urmeze calea evanghelică şi a libertăţii autentice. (…) Tinereţea este plină de resurse, dar trebuie învinsă tentaţia drumurilor dificile şi iluzorii”, a adăugat papa. 

El le-a mulţumit celor care s-au rugat pentru el după accident şi medicilor care l-au îngrijit. „Sperăm să avem succes la final”, a conchis în glumă Benedict al XVI-lea, făcându-i  să râdă pe credincioşi, care l-au aplaudat.