Papandreou: Grecia nu vrea să părăsească zona euro (VIDEO)

Georgios Papandreou, Grecia, Miniştrii finanţelor, Uniunea Europeana, zona euro

Grecia are nevoie de peste 50 de miliarde de euro în acest an pentru a-şi plăti datoriile pe termen scurt. Guvernul elen aşteaptă o soluţie din partea Uniunii Europene. Cum însă europenii ezită, de teamă că şi alte ţări aflate în criză, precum Spania, Portugalia şi Irlanda, vor cere la rândul lor sprijinul, Papandreou nu exclude varianta de a apela la FMI.

„Am lăsat toate opţiunile deschise, dar, din nou, ne aşteptăm ca Uniunea Europeană şi în special zona euro să poate face faţă acestei probleme”, a spus Georgios Papandreou.

Premierul grec a precizat că Grecia nu are gând să iasă din zona euro. El a răspuns astfel unei sugestii formulate de cancelarul german Angela Merkel care a afirmat că ar trebui găsit un mecanism prin care o ţară să poată fi exclusă din zona euro.

„Grecia nu are de gând să părăsească zona euro. Nu numai pentru motive juridice, dar şi pentru că suntem în acest moment pe cale să ne rezolvăm problemele, să punem ordine în economie, să facem economia noastră mai viabilă. Aş spune că există zero posibilităţi de a ieşi din zona euro”, a declarat premierul grec.

Guvernul elen a promis Bruxelles-ului că va reduce deficitul bugetar sub trei la sută în următorii 2 ani, de la nivelul record de 12,7 la sută din PIB. A tăiat deja 2 procente, prin creşterea taxelor, inclusiv a tva-ului şi accizelor la alcool şi tutun, şi prin îngheţarea veniturilor bugetarilor.

Miniştrii finanţelor din Uniunea Europeană au căzut de acord că vor sprijini financiar Grecia, însă numai dacă va fi cu adevărat nevoie. O decizie finală ar urma să fie luată în cadrul Consiliului European din 25 şi 26 martie.