Numărul medicilor specialiști a crescut, în perioada 2007-2012, cu 12,5%, arată datele centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, dacă în anul 2007, în România lucrau 48.000 medici, numărul acestora a urcat până la 54.000, în anul 2012.
Menționăm că aceste cifre nu îi includ și pe stomatologi, pentru care INS are o statistică separată, indicând și în acest caz un avans. Numărul stomatologilor care lucrează pe teritoriul țării noastre a crescut de la 12.000 la 14.000, în perioada 2007-2012.
Cu toate acestea, în ultimul an au ajuns în presă cazuri precum faptul că la spitalul de pediatrie din Sibiu nu se fac operații, faptul că secția de pediatrie a spitalului orășenesc Baraolt, județul Covasna, se închide atunci când singurul medic pediatru pleacă în concediu sau faptul că Spitalul de Urgență din Petroșani se confruntă cu o lipsă acută de medici.
Ce se întâmplă de fapt? Se pare că medicii specialiști fac tot posibilul să lucreze în spitalele mai mari și mai prestigioase de stat din localitățile mari, evitând orașele mici. Pe de altă parte, un mare număr de medici s-a reorientat către sistemul privat de sănătate, pe măsură extinderii acestuia.
O problemă reală constatată și de INS în sistemul autohton de sănătate este scăderea îngrijorătoare a numărului personalului sanitar mediu. Cifrele oficiale arată că numărul asistentelor a scăzut de la 136.000, în 2007, până la 125.000, în anul 2012, reprezentând o reducere de 8%. În ultimii ani, sistemul medical se confruntă cu o adevărată hemoragie de asistente, care aleg drumul străinătății unde sunt plătite cu mult mai bine comparativ cu salariile pe care le primesc în România.
Datele Statisticii mai arată că numărul farmaciștilor a crescut, în perioada 2007-2012, cu 36%, de la 11.000 la 15.000 de persoane. Această cifră reflectă și creșterea numărului de farmacii din România de la venirea crizei până în prezent.