Parlamentul European a validat mandatul eurodeputatului Dan Dumitru Zamfirescu, care îl înlocuieşte pe Gigi Becali

eurodeputat, gigi becali, Parlamentul European

Mandatul lui Zamfirescu a fost validat de plenul PE, în sesiunea de luni seară de la Strasbourg.

 

Preşedintele PE, Martin Schulz, a arătat că în cadrul reuniunii din 21 ianuarie a Comisiei JURI (afaceri juridice) a forului legislativ european, s-au verificat documentele aferente redistribuirii mandatului lui Becali şi s-a decis recomandarea validării mandatului lui Zamfirescu începând cu data de 9 ianuarie 2013.

 

Dan Dumitru Zamfirescu va ocupa un loc în băncile eurodeputaţilor neafiliaţi, el urmând să facă parte ca membru permanent din Comisia de comerţ internaţional a PE şi ca membru supleant în Comisia pentru transport şi turism. El a fost desemnat şi membru în delegaţiile parlamentare de cooperare UE-Armenia, UE-Azerbaidjan şi UE-Georgia.

 

Zamfirescu s-a născut la 1 noiembrie 1953 la Craiova, iar potrivit declaraţiei de interes financiar depusă la PE, în prezent are numai calitatea de pensionar, neavând alte forme de venituri.

 

Locul de eurodeputat care i-a revenit lui Zamfirescu fusese reclamat la începutul lunii ianuarie şi de Eugen Mihăescu, aflat la alegerile europarlamentare din 2009 pe lista PRM în poziţia următoare lui George Becali.

 

Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) din România, Marian Muhuleţ, declara în 9 ianuarie că AEP va informa Parlamentul European că în locul fostului europarlamentar George Becali va activa în continuare reprezentantul PRM Dan Dumitru Zamfirescu. Potrivit lui Muhuleţ, conducerea PRM a informat anterior AEP că următorul candidat de pe lista cu care partidul a participat la alegerile europarlamentare care este membru al acestei formaţiuni politice şi care îl va înlocui în PE pe George Becali este Dan Zamfirescu.

Ultimele Articole