Marian Manolache

Parlamentul german dezbate extinderea umbrelei de salvare EFSF

economie zona euro, zona euro

Capacitatea sa de acordare a creditelor către state aflate în dificultate şi, posibil, către bănci, urmază a fi amplificată printr-un aşa-numit levier, de la 440 de miliarde de euro, cât cuprinde în prezent, la mai bine de 1000 de miliarde. Parlamentul va decide asupra acestei chestiuni mâine, după declaraţia guvernamentală a cancelarului Angela Merkel.

 

Şefa executivului german îşi doreşte un mandat clar din partea Bundestagului pentru deciziile pe care urmează a le lua la nivel european. Extinderea umbrelei EFSF este percepută drept parte importantă a pachetului de combatere a crizei din zona euro, care urmează a fi adoptat mâine la Bruxelles, în cadrul reuniunii la vârf a UE.