Italia a făcut primul pas important către stabilitate. Parlamentul a aprobat pachetul de reforme în valoare de 54 de miliarde de euro, propus de Guvern. Acesta presupune pe lângă impozite mai mari şi o reducere drastică a cheltuielilor.
Liderii europeni au făcut presiuni pentru aprobarea acestui plan, fără de care Italia ar putea ajunge în situaţia Greciei. Doar că în acest caz zona euro nu va avea puterea financiară pentru un nou pachet de salvare ceea ce ar însemna practic dispariţia monedei unice. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a recunoscut că situaţia economică este extrem de dificilă şi a cerut liderilor europeni să se mobilizeze pentru evitarea unei noi crize.