„ Având în vedere evoluția sectorului mondial la nivel de distribuție, Metro Group și Grupul Auchan au anunțat astăzi un acord care vizează crearea unui parteneriat internațional în achiziții“, se arată într-un comunicat comun al celor doi giganţi.
Parteneriatul vizează două acorduri: unul care permite negocierea în comun a condițiilor și a serviciilor specifice la nivel internațional pentru principalii furnizori multinaționali de produse de consum, la nivel mondial; şi al doilea, un acord de sourcing internațional care va fi implementat pentru a permite achiziționarea în comun, la nivel mondial, de produse nealimentare pe care fiecare companie le va revinde individual sub formă de marcă proprie sau « no name ». Produsele electronice de masă sunt excluse din aceste două acorduri.
„Suntem convinși că ambele societăți vor avea de beneficiat în urma cooperării și a reunirii expertizelor. Dorim să punem în valoare punctele forte ale celor două companii cu scopul de a optimiza sinergiile în relația cu furnizorii noștri comuni și de a genera economii de cheltuieli, pe care vrem sa le utilizăm în favoarea clienților noștri“, a declarat Olaf Koch, PDG al grupului german Metro Group.
„Acest parteneriat strategic ne va permite să facem față provocărilor mondializării și a evoluției piețelor noastre de aprovizionare. Acest acord între doi actori majori ai sectorului reprezintă o bună oportunitate de dezvoltare comercială și de întărire a relațiilor noastre cu principalii noștri furnizori“, explică Vianney Mulliez, Președinte al Consiliului de administrație al Grupului Auchan.
Furnizorii la care se raportează acest acord de cooperare internațională vor fi marii furnizori multinaționali prezenți pe piețe foarte concentrate. Metro Group și Grupul Auchan au ca obiectiv să își întărească poziția lor de negociere în raport cu acești actori.
Acordul de cooperare internațională va intra în vigoare în luna noiembrie 2014 pentru negocierile anului 2015. A doua dimensiune a parteneriatului este un acord de sourcing internațional referitor la achiziționarea în comun la nivel internațional a produselor no name. Fiecare parte le va revinde așa cum sunt, « no-name » sau sub formă de mărci proprii. Aceste produse sunt achiziționate în principal prin intermediul centralelor de achiziții situate in Hong Kong sau Shanghai de la furnizori importanți din Asia sau din Europa de Est. Pe viitor, cele două părți vizează să achiziționeze în comun anumite produse nealimentare.
În urma acestui parteneriat, nu mai există niciun fel de concurență între Grupul Auchan și Metro Group ca activități comerciale: activitatea de bază a Grupului Auchan este vânzarea cu amănuntul către persoane fizice a produselor de necesitate curentă, în timp ce Metro Group își desfășoară activitatea pe segmentul en gros către profesioniști, și nu este un actor al distribuției alimentare cu amănuntul decât în țări în care Grupul Auchan nu este prezent.
Grupul german Metro a realizat în exerciţiul financiar 2012-2013 o cifră de afaceri de circa 66 mld. euro. Societatea gestionează în jur de 2.200 de magazine în 31 de țări și are un număr de circa 250.000 de angajați.
Grupul Auchan este al 11-lea grup de distribuție alimentară din lume. Este prezent în 16 țări și are un număr de 302.000 angajați. Este organizat pe cinci divizii : hipermarketuri (839 hipermarketuri integrate și 154 hipermarketuri asociate sau în sistem de franciză), supermarketuri (818 supermarketuri integrate și 1.928 magazine asociate și în sistem de franciză), divizia imobiliară (Immochan), banca (Oney Banque Accord), e-commerce și alte activități. Construit în jurul lanţului de hipermarketuri Auchan, holdingul francez a ajuns să cuprindă peste 60 de branduri cu renume internaţional care îi permit să îşi autofinanţeze lucrările de extindere. În România, grupul este prezent cu patru branduri: Auchan, Decathlon, Leroy Merlin şi Immochan.
În anul 2013, grupul Auchan a realizat o cifră de afaceri consolidată de 48,1 mld. euro fără taxe, din care 58% a fost realizată în afara Franței.
Până acum doi ani, Auchan avea o strategie patrimonială de tip familial, adunând în portofoliu tot ce a construit în ultimii 50 de ani, abordare care a transformat proprietarii grupului – familia Mulliez – în cea mai bogată familie franceză, cu o avere estimată la 21 mld. euro. Direcţia a fost schimbată, însă, datorită necesarului de capital pentru extinderea agresivă pe anumite pieţe. „Grupul Auchan este în dezvoltare în toate ţările care, astăzi, merită o atenţie deosebită, prin prisma dimensiunii pieţei, adică în ţări precum Rusia şi China. Nevoia de capital pentru a dezvolta cât mai multe centre comerciale, repede, a devenit foarte mare. Astfel, anumite tipuri de proprietăţi care au ajuns la maturitate, adică acele active care nu mai pot fi extinse, pot fi vândute. În ultimii doi ani, au fost tranzacţii de vreo 300 mil. euro în Franţa, unde s-au cedat câteva active de acest tip, iar în Italia s-au vândut centre pentru aproape 700 mil. euro“, a declarat într-un interviu acordat revistei Capital Tatian Diaconu, directorul general al Immochan România, braţul imobiliar al grupului.