Celulele stem sunt stocate și procesate în Danemarca. Stem SURE este singura companie din România care comunică părinților rezultatul procesării sângelui placentar în termen mediu de 36 de ore.
Prin parteneriatul cu Stem SURE, pacientele care nasc la MedLife beneficiază de recoltare gratuită, inclusă în pachetul de naștere.
Rezultatele probelor procesate sunt comunicate părinților într-un termen mediu de 36 de ore de la nașterea copilului, iar înmânarea Certificatului de stocare are loc în maxim 7 zile lucrătoare – Stem SURE fiind singura companie de profil din România care oferă rezultatele procesării într-un timp atât de scurt, potrivit reprezentaților Stem SURE.
În cazul în care părinții solicită celulele stem în regim de urgență, acestea vor fi eliberate și livrate în 24 de ore oriunde în lume, fără costuri suplimentare pentru părinți. Transportul probelor este asigurat de patru companii autorizate pentru transport de probe biologice umane și acreditate la nivel internațional: UPS, TNT, DHL Express și World Courier.
MedLife deține cel mai mare spital privat din țară, Life Memorial Hospital, unde a investit de aproximativ 17 milioane de euro. Compania are în prezent peste 1.000 de angajați.