Parteneriate pe mediu, transport şi energie se vor lansa în cadrul Sinergiei Mării Negre

București, energie, forum, lansare, Marea Neagra, mediu, ONG, parteneriate, transport

„Sinergia Mării Negre este deja funcţională. Pe lângă activităţile care sunt în derulare, de exemplu cele din domeniul tehnologiei telecomunicaţiilor, vom lansa în curând trei importante parteneriate sectoriale: în domeniul mediului, transportului şi energiei”, a declarat Leonard Orban, care a participat joi la Forumul ONG-urilor la Marea Neagră, organizat la Bucureşti.

Sinergia Mării Negre, o iniţiativă promovată puternic de România, reuneşte toate cele şase state riverane la Marea Neagră (România, Rusia, Bulgaria, Ucraina, Turcia şi Georgia), cât şi alte state care au o strânsă legătură cu regiunea (Republica Moldova, Grecia, Armenia, Azerbaidjan). În paralel cu Sinergia, a mai fost lansat anul trecut şi Parteneriatul Estic, în care au fost incluse Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, R. Moldova şi Ucraina.

România a fost iniţial preocupată de noua iniţiativă a Parteneriatului Estic şi a privit-o sceptic, întrucât părea să se suprapună cu Sinergia Mării Negre. Secretarul de stat din acea perioadă pentru afaceri europene din MAE, Răduţa Matache, declara pentru NewsIn, în mai 2008, că Parteneriatul Estic propus de Polonia şi Suedia în cadrul politicii de vecinătate UE cu ţări precum Republica Moldova nu trebuie să înlocuiască Sinergia Mării Negre, politică de cooperare demarată deja de UE şi susţinută de România.

Comisarul european Leonard Orban a evidenţiat, în cadrul forumului de joi, unele carateristici esenţiale ale Sinergiei Mării Negre. „Sinergia Mării Negre este o iniţiativă a Uniunii Europene care este în esenţă inclusivă. Ea este deschisă tuturor ţărilor care aparţin acestei regiuni lărgite a Mării Negre. (…). Regiunea Mării Negre se confruntă cu provocări pe care niciun stat nu le poate rezolva singur. Ea oferă de asemenea o varietate de oportunităţi pentru diferite forme de cooperare care nu au mai fost utilizate până în prezent”, a declarat Orban.

La rândul său, secretarul de stat pentru afaceri europene din MAE Bogdan Mazuru a explicat că forumul ONG-urilor este un pas spre materializarea Sinergiei Mării Negre. „România a susţinut iniţiativa UE – Sinergia Mării Negre încă de la început şi, prin sprijinul acordat Forumului ONG-urilor din regiunea Mării Negre, dovedim că suntem gata să contribuim la materializarea unor propuneri promovate de UE în acest cadru”, a atras acesta atenţia.

De asemenea, Mazuru a apreciat capacitatea societăţii civile din regiunea Mării Negre de a se mobiliza „într-un moment în care climatul geopolitic global este caracterizat de instabilitate politică, ameninţări economice şi riscuri neconvenţionale care domină agenda tuturor guvernelor”.

„Este o perioadă dificilă atât pentru guverne, cât şi pentru societate, atât pentru ONG-uri, cât şi pentru donatori, dar trebuie să căutăm în ea motivaţii şi oportunităţi pentru a realiza ce ne-am propus şi pentru ca, odată depăşită, să devenim mai întăriţi, mai solidari şi mai dinamici. MAE a sprijinit şi va sprijini orice iniţiativă a societăţii civile menită a promova deschidere, flexibilitate, parteneriate multiple şi orientare către proiecte benefice întregii regiunii”, a evidenţiat secretarul de stat.

Bogdan Mazuru a adăugat că „Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de coordonator naţional al politicii de cooperare internaţională pentru dezvoltare, a identificat domeniile în care România poate împărtăşi din experienţa sa ţărilor partenere: reforme economice, consolidarea democraţiei şi a statului de drept, buna guvernare, educaţia, sănătatea, infrastructura şi protecţia mediului”.

A doua ediţie a Forumului ONG-urilor din regiunea Mării Negre „NGOs in Times of crises” are loc la Bucureşti de joi până sâmbătă. Forumul reuneşte în jur de o sută de organizaţii non-guvernamentale şi think-tank-uri din regiunea extinsă a Mării Negre, instituţii donatoare guvernamentale şi neguvernamentale.

Ultimele Articole