„Fără dialog social, reformarea TVR nu este posibilă. Am căutat şi am convenit soluţii realiste şi echitabile pentru părţile implicate”, a declarat preşedintele-director general al TVR, Claudiu Săftoiu.
El a arătat că noul contract respectă măsurile asumate prin Programul de redresare economică a Televiziunii Publice.
„Felicit partenerii de dialog social pentru atitudinea constructivă. Am semnat împreună un document care permite respectarea măsurilor asumate prin Programul de redresare economică a SRTv”, a adăugat Săftoiu.
La rândul său, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV (SPUSTv), Dragoş Bocanaciu, a precizat că documentul cuprinde elemente privind creşterea protecţiei angajaţilor în cazul concedierii.
„În ciuda faptului că am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, am reuşit să încheiem un Contract Colectiv de Muncă ce permite recompensarea corespunzătoare a oamenilor de valoare din TVR. Sunt câteva elemente în CCM ce răsplătesc în mod corect performanţele salariaţilor. De asemenea, suntem multumiţi că am reuşit să creştem protecţia angajaţilor în cazul concedierilor colective sau individuale. În momentul de faţă, ceea ce ne dorim cel mai mult este ca TVR să redevină, printr-o conducere inteligentă, ceea ce a fost în urmă cu 10-15 ani, lider din punctul de vedere al calităţii şi al audienţei în mass-media din România”, a declarat Dragoş Bocanaciu.
TVR arată că negocierile pentru CCM au început pe 8 martie, iar până la semnarea contractului au avut loc 12 runde de discuţii între reprezentanţii patronatului şi cei ai SPUSTv din Bucureşti şi de la studiourile teritoriale.