Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, vineri, că circulaţia autovehiculelor pe podul pasajului suprateran Basarab va fi deschisă duminică, la ora 6.00, fără a face însă precizări şi despre momentul când vor putea circula şi tramvaiele.
Edilul a mai spus că procesul verbal de recepţie a lucrării a fost semnat de „toţi cei îndreptăţiţi”, în urma ultimelor teste de rezistenţă a podului. Din comisia de recepţie a pasajului au făcut parte reprezentanţi ai municipalităţii şi un grup de profesori universitari şi specialişti de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
Sâmbătă, începând cu ora 10.00, bucureştenii vor avea ocazia să vadă pasajul circulând chiar pe acesta, ca pietoni. Oprescu a spus că îi va lăsa pe bucureşteni să facă asta, timp de o zi, pentru că „una e să vadă pasajul de la depărtare şi alta e să meargă pe el”. Pasajul va fi astfel inclus în traseul paradei elevilor cu ocazia sfârşitului de an şcolar.
Inaugurarea pasajului fusese anunţată iniţial pentru martie, însă a fost amânată, pentru a se realiza noi teste de rezistenţă a construcţiei. Primarul general a explicat că una dintre cerinţele proiectantului este aceea de a se realiza încercări şi cu tramvaie, nu doar cu maşini.
Construit pentru a fluidiza traficul, pasajul suprateran Basarab face legătura între bulevardul Nicolae Titulescu, în apropierea Gării de Nord, şi bulevardul Vasile Milea, existând şi bretele de legătură cu Şoseaua Grozăveşti.