Money.ro

Pasajul suprateran Basarab a fost deschis pentru pietoni

Basarab, bucuresteni, municipalitate, pasaj, pietoni, Primaria Capitalei

Pasajul Basarab a fost inaugurat sâmbătă dimineaţa, deşi Inspectoratul de Stat în Construcţii a anunţat că deschiderea este ilegală, deoarece nu s-a făcut recepţia finală a lucrării.

În replică, Primăria Capitalei a anunţat că nu este vorba despre o deschidere totală a pasajului, ci doar a părţii carosabile.

Primii vizitatori au început, însă, să apară încă de la ora 10.00 pe Pasajul Basarab. De asemenea, la ora 21.00, bucureştenii sunt invitaţi să participe alături de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la ceremonia dedicată aprinderii luminilor pe pasajul suprateran.

Edilul a spus că îi va lăsa pe bucureşteni să se plimbe pe pasaj, timp de o zi, pentru că „una e să-l vadă de la depărtare şi alta e să meargă pe el”. „Pasajul este gata! Am în mână procesul verbal de predare-primire (…). Este semnat, e oficial, este rezultatul constatărilor făcute de toţi cei ceruţi de lege. Veniţi să vedeţi singuri cum arată pasajul, pentru că el nu este al meu sau al politicienilor, ci este al bucureştenilor”, a spus primarul general, vineri, cu referire la rezultatele favorabile ale ultimelor teste de rezistenţă la care a fost supus pasajul.

Tot sâmbătă, după ora 11.00, la pasaj va începe Bucharest Summer Parade, la care vor participa, potrivit municipalităţii, Fanfara Angelys, Fanfara Valahia, Fanfara Ploieşti şi Fanfara Jandarmeriei. De asemenea, vor defila motociclişti, maşini retro şi tunate, reprezentanţi ai minorităţilor şi ai constructorului, precum şi ansamblurile Ciuleandra, Doina Dunării şi Mugurel de Prahova.

„Maine (sâmbătă – n.r.), la pasaj, facem şi o paradă, prilejuită de începerea vacanţei de vară, de terminarea şcolii, un eveniment pe care aş vrea să îl impunem ca o tradiţie în oraş. Invit din inimă toţi bucureştenii la acest moment”, a mai spus edilul-şef al Capitalei.

De la paradă nu vor lipsi reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, Pompierilor, Poliţiei Locale şi ai Jandarmeriei, după anticipează tot reprezentanţii Primăriei Capitalei.

În finalul Bucharest Summer Parade, la ora 12.30, va avea loc un concert susţinut de Horia Brenciu, iar la ora 21.00, Oprescu se va întâlni pe pasaj cu constructorii şi echipa din Primăria Capitalei care a lucrat la proiect, pentru a ciocni o cupă de şampanie şi a le mulţumi „pentru contribuţia la finalizarea celei mai mari lucrări de infrastructură din ultimii 20 de ani din România”.

Obiectivul de infrastructură Basarab include, practic, trei tipuri de structuri diferite, fiind un ansamblu de pasaje, poduri şi pasarele.

Duminică, la ora 6.00, va fi deschisă circulaţia autovehiculelor pe pasaj. Nu acelaşi lucru se va întâmpla însă cu tramvaiele. „Noi suntem pregătiţi, însă trebuie să aşteptăm dispoziţia municipalităţii pentru ca tramvaiele să circule la pasaj”, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

Construit pentru a fluidiza traficul, pasajul suprateran Basarab face legătura între bulevardul Nicolae Titulescu, în apropierea Gării de Nord, şi bulevardul Vasile Milea, existând şi bretele de legătură cu Şoseaua Grozăveşti.

Basarab este cel mai lung pasaj rutier din București, cu o lungime de 1,9 kilometri, şi cel mai mare punct intermodal din România.

Realizarea pasajului a costat peste 1,2 miliarde lei.

Ultimele Articole