Şi oamenii de afaceri prezenţi aseară la Money Show cred că declaraţia lui Traian Băsescu este nepotrivită.

„La un curs de 5 lei pentru un euro se pot întâmpla multe lucruri. În primul rând debitorii băncilor vor avea dificultăţi mult mai mari în a rambursa creditele. În al doilea rand, având in vedere ca exista o parte importanta din bilanţurile băncilor în valută, la un curs de 5 lei, crescand bilantul, bancile vor fi nevoite sa işi majoreze capitalurile, deci vor trebui să aduca mai mulţi bani de acasă”, a declarat Dan Pascariu, preşedinte Consiliul de Supraveghere Unicredit Ţiriac Bank.

Afirmaţiile privitoare la curs au fost făcute de şeful statului la Forumul Economic Român.

„Primul obiectiv, în lupta anticriză, cel mai important, a fost şi se păstrează: menţinerea unui curs de schimb acceptabil, care în niciun caz să nu se apropie de cinci lei per euro, aşa cum se estima, sau să fie sub patru lei, ceea ce ar bloca exporturile. În ultimele zile, leul nu se simte foarte bine din cauza întăririi monedei europene, dar sperăm să ne menţinem în marja stabilită”, a declarat preşedintele Traian Băsescu la Forumul Economic Român.

Reacţiile nu au întârziat să apară. Declaraţiile şefului statului au fost taxate de specialişti.

„Având în vedere că preşedintele unei ţări, inclusiv in România, nu are nicio influenţă directă asupra a ceea ce se va întâmpla cu decizia Băncii Centrale şi care este cursul pe care trebuie să-l caute în piaţă, cu siguranţă este o declaraţie politică care pune presiune pe Banca Centrală”, a declarat pentru The Money Channel directorul Unicredit Caib pentru piueţe emergente, Roger Monson.

„După părerea mea, această declaraţie confirmă faptul că şeful statului e mai puţin familiar cu canoanele de comunicare din domeniul financiar.

Probabil că acestea sunt subiecte care se discută în spatele uşilor închise”, crede Doru Lionăchescu, bancher de investiţii.

„Când cineva enunţă disponibilitatea pentru o asemenea volatilitate poţi înţelege că nu este foarte familiar cu domeniul respectiv, dar când începi să faci raţionamente că în spatele uşilor închise se discută în asemenea marje începi sa ai o problemă”, spune Florin Pogonaru, preşedinte AOAR.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole