Paştele şi al 13-lea salariu au crescut câştigul salarial net cu 7% în luna martie (VIDEO)

al 13-lea salariu, al-13-lea-salariu-1, INS, paste, prime de paste, salariu mediu net, salariu net

În martie 2010, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în creştere faţă de februarie 2010 în majoritatea activităţilor economice, ca urmare a acordării de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri, cum ar fi tichete cadou, dar şi realizărilor de producţii mai mari. Astfel, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS), acesta a ajuns la 1.509 lei.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul fabricarii produselor din tutun, de 35,1%, intermedieri financiare 34,7%, extracţia cărbunelui, petrol brut, gaze naturale, de până la 25% si servicii in IT, de aproximativ 13%. Scăderile câştigului salarial mediu net din martie 2010 faţă de luna precedentă au fost nesemnificative înregistrându-se în activităţile de cercetare-dezvoltare (-0,6%), respectiv de sănătate şi asistenţă socială (-0,1%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net în activităţile de administraţie publică şi învăţământ, ca urmare a acordării în martie, în unele unităţi, a sumelor din alte fonduri şi a primelor ocazionale. Comparativ cu martie 2009, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,6%.

Ultimele Articole