“Dacă a trebuit să schimbăm metoda de finanţare şi să imi iau un angajament mult mai mare decât la început, se datorează stării în care se află sistemul bancar din România. În al doilea rând, sigur că am intrat într-o perioadă de criză, este evident ca ea se adânceşte şi se va adânci şi mai mult în următoarele luni, puterea de cumpărare a scăzut şi va scădea în continuare. Oprindu-ne din aprovizionare pentru o perioadă, pentru a face aceste modificări, am creat tot felul de zvonuri. Eram conştienţi de la început de treaba asta. Această societate nu este facută să piardă bani, ci să câştige şi să facă un serviciu public eficient. Unul dintre scopurile pe care le avem este tocmai de a crea canale cu producătorii români”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, Dinu Patriciu.
Reţeaua creată de Dinu Patriciu numără aproape 5.000 de angajaţi. Omul de afaceri a infirmat zvonurile potrivit cărora unii angajaţi au fost daţi afară. Acesta a adăugat că a redus numărul angajaţilor de la cinci, la patru, pentru magazinele MIC.RO, iar ceilalţi au fost redistribuţi, şi nu concediaţi. Omul de afaceri a răspuns astfel speculaţiilor legate de concedieri sau lipsa unor produse din magazine.
Pentru a-şi întări poziţia pe piața de retail, Patriciu a recrutat deja două persoane la vârf. Vlad Şeitan va ocupa funcţia de Deputy CEO de la 1 octombrie şi a lucrat anterior la OMV Austria, ocupându-se în principal de Europa şi Turcia. De asemenea, de la aceeași dată, Anca Vlad, va ocupa funcţia de Head of Category Management & Purchasing şi vine de la Baumax România. În plus, Patriciu se află în negocieri avansate pentru angajarea unui director financiar, fără a preciza despre cine este vorba.
“Am decis să mă implic ceva mai puternic în dezvoltarea acestei investiții. Avem un plan de afaceri detaliat pe următorii cinci ani. Pe partea de rateail, cifra de afaceri pentru acest an va fi de 225 de milioane de euro, în 2012 de 880 de milioane de euro, pentru ca în 2013 să depăşim un miliard şi jumătate de euro. Cifrele sunt proporționale cu creşterea numărului de magazine”, a mai adăugat omul de afaceri.
Planul prevede ca până la sfârșitul anului 2012, reţeaua de retail să ajungă la un număr de 2.000 de magazine fixe, 700 unităţi mobile şi 150 de unități Minimax și MACRO, cu un total al investiţiei de 250 de milioane de euro.