Omul de afaceri deţine o companie de IT&C, în Germania, care activează în zona de comunicaţii mobile şi care rulează anual peste 100 mil. euro, spune el, într-un interviu acordat MONEY.RO.
Tot in Germania, dar si in Olanda, Franta, Polonia, Belgia, omul de afaceri investeşte în real-estate pe pieţe stabile, după cum spune, de asemenea, şi într-un interviu acordat Money Express.
Puteţi detalia care va fi rolul dumneavoastră în CA-ul Rompetrol?
Nu. Nu am discutat încă aceste amănunte.
Există zvonuri legate de oamenii din Rompetrol pe care i-aţi format şi pe care i-aţi putea lua cu dumneavoastră.
Nu ar fi etic. Cred că mulți dintre ei vor şi rămâne.
Cât au durat negocierile pentru vânzarea pachetului de 25%?
Nu a fost niciun fel de negociere, toate aceste lucruri erau prevăzute în contractul iniţial, iar eu aveam dreptul de a-mi exercita put option-ul în timp, la anumite momente determinate. L-am exercitat şi cu cu asta s-a încheiat, nu a existat loc de negociere.
Ce fel de propuneri de business primiţi acum?
Primesc în fiecare zi zeci de propuneri. Am o echipă care analizează. Însă nu ies din strategia pe care mi-am construit-o, cu cele patru domenii în care investesc şi încerc să îl dezvolt coerent pe fiecare în parte.
Şi atunci, evident, sunt interesat de ofertele pe care le primesc. Pe cele serioase – pentru că sunt şi multe neserioase – le judec în funcţie de compatibilitatea cu propriile strategii de dezvoltare.
Cum a fost ultima zi la Rompetrol?
A fost o zi de celebrare a 30 de ani la Petromidia, am participat cu emoţie şi cu plăcere la sărbătorirea celor 300 de oameni care lucrează, încă de la începuturi, în locul acela. Lucru care spune ceva şi despre cultura de corporaţie, şi despre stabilitate. Şi despre faptul că nu ar trebui să vă puneţi probleme cu privire la stabilitatea resurselor umane de care dispune Rompetrol.
Orice companie este o şcoală – mai bună sau mai rea. Dacă oamenii de acolo sunt apreciaţi şi li se fac propuneri de joburi, asta nu înseamnă că ei şi pleacă. Nu vorbeşte decât despre faptul că este o şcoală bună. Însă managerii aceştia sunt şi foarte scumpi.
Pe media, ce planuri aveţi în continuare? Există estimări pentru pierderi de până la 15 mil. euro cu Adevărul Holding, în acest an. De ce această extindere agresivă şi de ce acum?
Investiţiile nu sunt pierderi. Investiţiile în marketing, de exemplu, nu sunt pierderi. Investiţiile în extinderea pieţei unui produs nu sunt pierderi. Totul este să ai raţionalitatea de a şti când şi cum să le faci. Să ai întotdeauna perspectiva clară a câştigului şi a momentului când el începe să se producă. Ştiu exact care este viitorul acestei afaceri. Ea ar putea fi profitabilă şi astăzi, dacă nu s-ar extinde în continuare. Dar nu este suficient să ajungi pe locul întâi. Astăzi tipărim în fiecare zi, cu toate publicaţiile noastre, mai mult de jumătate din hârtia care se tipăreşte în România.
Se vorbeşte mult despre Adevarul, dar el de fapt este, şi daca o să vă uitaţi o să vedeţi că am oarece dreptate, el este de fapt un fel de Times mai latin, modelul e Times, dar suntem latini.
Faptul că are 150,000 de exemplare şi asta nu se datorează cărţii, să fie foarte clar, se potenţează reciproc. În Grecia, de ex, o ţară de 9 milioane de oameni, se vând 25 de milioane de carţi prin ziare, pe an. Noi nu vindem decât 15 milioane, la o populaţie de 20 de milioane. Mai e loc suficient. Evident că nimeni nu ne poate concura însă.
Tipărim peste 1,1 milioane de exemplare pe zi, din vreo 30 de publicaţii tipărite în total în România. Pentru Adevărul de Seară sunt 29 de ediţii locale. Adevărul de Seară, cu toate ediţiile, se apropie de 700.000.
La Adevărul sunt aproape 150.000 de exemplare vândute în fiecare zi.
Iar Click are aproape 250.000. BRAT-ul va ajunge la această concluzie în trei luni, conform inerţiei pe care o are.
Asta înseamnă suport pentru informaţie, dar şi platformă de vânzări. Vulgarizarea acestui concept o aud în fiecare zi. “A, vinde cărţi, nu ziare”. Nu este adevărat. Dacă nu ar exista ziarul, nu s-ar vinde cărţile. Dacă nu ar există cărţile, nu ai avea forţă financiară să creşti ziarele. Şi cu asta am spus… De altfel, nu există în lume, astăzi, publicaţie de succes tipărită care să nu îndeplinească două condiţii: să îşi construiască suportul şi sinergiile cu internetul şi, în al doilea rând, să devină platformă de vânzări pentru add-on-uri. Altfel nu supravieţuieşte. Şi puteţi vedea acest lucru la cele mai mari ziare din lume. Dintre care unele sunt profitabile chiar şi în criză. Iar Adevărul Holding are deja activităţi extrem de profitabile.
Care sunt acestea?
De exemplu, Librăriile Adevărul, precum şi ziarele principale, dacă nu se ţine seama de cheltuielile de marketing. Nu ai cum să nu fii profitabil la 150.000 de exemplare.
În momentul de faţă, dacă şi-ar opri dezvoltarea, Adevarul ar continua pe profit. Sunt bani investiţi în dezvoltare şi nu mă opresc aici.
Voi investi probabil de ordinul zecilor de milioane, ca de altfel şi în anul anterior şi voi continua.
Nu vorbiţi despre pierderi, ci despre investiţii. Ce investiţii veţi face în Adevărul Holding, în acest an?
Zeci de milioane de euro.
Aveaţi, la un moment dat, planuri legate de o televiziune de business?
Nu am avut niciodată. Eu cred că victima internetului nu este presa scrisă, ci televiziunea. Evoluţia tehnologică o face să fie un mijloc de comunicare depăşit. Televiziunea clasică, aşa cum o ştim astăzi, va muri. Şi va muri foarte repede, în următorii ani.
Comunicarea nu poate fi unidirecţională. Odată cu dezvoltarea tehnologiei 4G în comunicaţiile mobile, moment în care imagini în mişcare vor fi transmise la calitate digitală către vizitatori, în clipa respectivă televiziunea – aşa cum o ştim azi – va muri. Nu ai nici cel mai mic interes să te uiţi la ştiri şi la entertainment furnizat de alţii, când poţi foarte bine să ţi-l fabrici singur. În momentul în care televizorul de acasă va avea sub el o cutiuţă cu ajutorul căreia poţi avea acces la sute de filme, la zeci de emisiuni, la emisiuni de ştiri care te interesează cu adevărat şi pe care ţi le poţi personaliza, ce rost are să foloseşti un canal sau altul de televiziune? Ele sunt deja victima multiplicării. Se bat orbeşte pe sub 1% din audienţă. Se bucură atunci când unul are 1,2, iar altul are 1,1 (rating – n.red.). Nu este o competiţie nici sănătoasă, nici capabilă să ducă la vreun rezultat.
Odată cu multiplicarea, televiziunea se omoară ea însăşi. De ce spun că există sinergii între presa scrisă şi internet? Pentru că redacţia devine o fabrică de content care poate lua mai multe direcţii, inclusiv imaginea video. Or, toate aceste lucruri fac, pe de o parte, ca în TV să existe o evoluţie foarte rapidă de despărţire a producţiei faţă de canalul de distribuţie, ceea ce se întâmplă până şi la noi, în “nenorocirea” asta de industrie aflată în copilărie.
Devine iraţional să ţii 600 de oameni pentru un canal de ştiri. Şi alt canal de ştiri să aibă alţi 600 de oameni, care se bat cu primii. Pentru ce? Când, de fapt, informaţia este aceeaşi, este comentată diferit doar. Cineva trebuie să producă informaţia, pentru ca apoi, evident, ea să fie interpretată diferit. Şi pentru asta nu trebuie câteva sute de oameni, ci câteva zeci.
Şi atunci care este noima unui cotidian?
Este clară, în ceea ce mă priveşte. În mod absolut realist – şi tehnologia îţi permite asta -, informaţia poate ajunge la beneficiarul ei în câteva zeci de secunde de la producerea evenimentului, online. Asta este informaţia primară. Apoi, ea poate fi transpusă pe diverse suporturi, ajungând, în cele din urmă, până la ediţia tipărită, pe care, însă, omul trebuie să o primească atunci când are dorinţa şi timpul de a citi şi interpretările altora despre fapte. Însă fără ca presa scrisă să devină un loc de dat cu părerea, ci să includă şi părerile comentatorului, şi ale publicului.
Chestia asta trebuie să aibă un suport, care nu poate fi doar ecranul calculatorului. Să aibă comentariul, să simtă că se confruntă cu el, că intră în dezbaterea despre subiectul respectiv, la momentul potrivit.
De aceea, abonamentele nu funcţionează în România. La ora 12.00, când îţi duce poştaşul ziarul acasă, este mult prea târziu pentru omul care s-a trezit la ora 6.00, şi-a făcut duşul şi ar vrea la cafea să citească. Nu ai cum să îl convingi să se aboneze. În momentul în care vă spun aceste lucruri, mă aştept să găsesc acel sistem de comunicare cu publicul care să permită atingerea lui în momentul în care are nevoie de confruntarea cu ediţia scrisă. Şi aşa judecă orice editor din lumea asta.
Cum se poate face acest lucru?
Printr-un sistem de distribuţie eficient. Nu prin Rodipet.
Am văzut că aţi retras toate abonamentele făcute prin Rodipet.
De ce să furnizez eu capital de lucru unor bişniţari?
Vă veţi face un distribuitor propriu? Sau veţi cumpăra unul?
Nu, dar mă gândesc la felul cum se poate rezolva această problemă, ca problemă de business. Nu voi achiziţiona niciun distribuitor.
Ce vă aşteptaţi să vedeţi într-un ziar când îl primiţi dimineaţa, mai ales că informaţia brută, cum aţi numit-o dumneavoastră, aţi văzut-o deja cu o zi înainte online?
Este vorba despre punerea în context a informaţiilor. Despre potenţarea lor cu tot ceea ce înseamnă mediul înconjurător, în aşa fel încât omul să îşi poată crea propriul punct de vedere. Acest lucru nu va dispărea niciodată, nu se va face prin ecranul computerului. Chiar dacă suportul se va schimba, chiar dacă tehnologiile vor evolua, chiar dacă vei ajunge să ai în ziar imagini în mişcare. Chiar dacă va începe să se manifeste, datorită progresului tehnologic, o cu totul altă relaţie între print şi internet, ziarul nu va dispărea niciodată.
Ce face Blick (tabloidul deţinut de omul de afaceri în Ucraina – n.red.)?
Şi-a triplat tirajul. Ceea ce nu înseamnă foarte mult, pentru că a plecat de foarte de jos, de la 20.000 de exemplare.
Aveţi planuri de extindere în continuare în străinătate?
Cred că Adevarul poate să devină un holding regional, dar mă gândesc întâi la dezvoltarea intensivă în România, pentru că se petrece o consolidare a printului, în primul rând, dar şi a televiziunilor. Nu au cum să supravieţuiască ziare cu tiraje de sub 10.000 de exemplare. E iraţional să crezi ca în România pot exista 20 de cotidiane “naţionale”. Nu au cum. De altfel se vede, următorul dupa noi are jumătate din tirajul Adevarul. Iar următorul are jumătate din jumătatea celuilalt. Iar restul nu contează.
Când scrii într-un ziar de 8.000 de exemplare, nu contezi decât în revista presei. În rest, nimic altceva.
Cu ce altfel de proiecte v-aţi putea extinde în străinătate?
Una din hotărârile strategice pe care le-am luat a fost dezvoltarea unei platforme de investiţii în real-estate care se bazează pe proprietăţi în Vestul Europei, în primul rând în Germania, pentru că a fost cea mai stabilă dintre ţările europene în acest domeniu. Nu s-a manifestat nici bubble-ul din 2006-2008, cu aceeaşi intensitate ca în alte părţi, şi nici căderea atât de mare, e o piaţă extrem de stabilă. Ea poate constitui baza de dezvoltare pentru proiecte de real estate noi din Europa de Est, în primul rând în România. Proiecte de o altă dimensiune decât cele care s-au făcut până acum. Un oraş nu se poate construi din cioburi, ci din porţiuni din ţesuturi urbane, care sunt generatoare de dezvoltare ulterioară. La noi din păcate s-a produs o dezvoltare din cioburi. Ei, nu se dezvoltă din cioburi. Trebuie să ai forţa financiară care ar putea dezvolta proiecte semnificative din punct de vedere urban, care să modifice patternurile urbane existente.
Spuneaţi că aveţi planuri pe real-estate în Bucureşti, în special pe birouri de clasa A.
Unul dintre ele au început – proiectul Smart Park, în spatele Casei Presei. Proiect pe care îl dezvolt împreună cu Immorent. Este în valoare de 300 de milioane de euro şi are şi rezidenţial şi comercial. Nu există birouri de Clasa A în Bucureşti. Aici se construieşte încă la un nivel conceptual extrem de scăzut, din multe puncte de vedere. Sunt clădiri înalte, care au concepţie care le va face neutilizabile în foarte scurtă vreme. Ele nici nu sunt terminate încă. Nu vreau să dau detalii specifice, că se supără lumea. De exemplu, există două cladiri la o intrare în Bucureşti care au un nod central, şi, în loc ca în nodul central să aibă de jur imprejur o suprafaţă compactă care să poată fi inchiriată nivel cu nivel sau partiţionată, are două porţiuni de clădire care nu au legătura între ele, de o parte şi de alta, nodul rămâne izolat la mijloc. Asta înseamnă că o firmă care are nevoie de 800 de metri pătraţi, trebuie să închirieze 3 etaje pe verticală, în loc să închirieze un singur nivel pe orizontală. E un dezavantaj funcţional major, iar promotorii vor plăti acest viciu conceptual. Exemple de astea vă pot da nenumărate. Au fost făcute de speculatori fără niciun gând legat de calitate.
Vorbiţi des despre soluţii pentru ieşirea din criză.
Am şi eu senzaţia inutilităţii, mărturisesc. Scriu despre criză de vreo 25 de săptămâni, şi am senzaţia că în ceea ce îi priveşte pe decidenţi, scriu degeaba. Şi am pretenţia că e logic ce spun. Am însă satisfacţia că unele dintre ele au intrat în dezbaterea publică. De exemplu faptul că Guvernul se împrumută de 50 de milioane de euro pe zi, am scris şi am văzut după aceea că a fost preluat şi a dat chiar drumul la dezbateri. Sau măsuri dintre cele pe care le-am propus, legate în primul rând de stimularea fiscală a creşterii economice, le-am văzut preluate de diverse partide, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Dar atâta vreme cât nu se întamplă nimic, e o frază pe care am scris-o tot într-un editorial. Orice decizie e mai bună decât nicio decizie. Or, decidenţii noştri nu fac nimic.
Dacă aţi fi prim-ministru…
…aş reduce imediat fiscalitatea, şi aici determinările privind nivelul ei sunt legate doar de competiţia externă, cu celelalte ţări din jur, restul sunt tehnicalităţi. Nu poţi să ai 16% cotă unică atunci când o ţară ca Bulgaria are una de 10%. Cu siguranţă pierzi bani la buget. Micşoarea fiscalităţii directe înseamnă nimic altceva decât creşterea bazei de impozitare. Deci nu se pierd venituri, ci dimpotriva s-ar putea să crească, iar dacă ştii să faci marketingul adecvat, cresc cu siguranţă. Apoi aş micşora TVA-ul şi aş legifera ca statul să plătească penalităţi egale cu contribuabilul, în cazul neachitării la termen a sumelor datorate, trebuie să fie reciproc. Dacă mă pui să plătesc 36% pe an, plăteşte şi tu 36% pe an, dacă îţi convine, sau micşorează-le pe amândouă la 12% pe an, sau 9% pe an, şi în felul ăsta vor intra forţat bani în economie.
TVA-ul l-aş micşora la 15%, aşa cum de altfel Comisia Europeană a propus. Aş introduce băncile în circuitul de plată a obligaţiilor fiscale,adică aş accepta la plată şi instrumente bancare, în aşa fel încât să fluidizez circulaţia banilor în economie, şi să interesez băncile în plata fiscală. Aş stimula plata impozitelor prin premierea celor care plătesc la timp, sau anticipat. Dar nu cel care şi-a plătit timp de trei ani toate obligaţiile fiscale beneficiază de reducere de 5%(măsură luată de guvern –n.r.), asta e de râs. Ci lună de lună, dacă îmi plăteşti la timp, îţi reduc 5%. Dacă îmi plăteşti cu 30 de zile mai devreme, îţi reduc 10%. Banul primit înainte de termen are o valoare prezentă, şi nu o valoare viitoare. Dacă faci socoteală la nenorocirea care ne înconjoară astăzi, aceasta valoare prezentă a banului pe care îl încasezi astăzi, e foarte mare.
Cheltuielile financiare devin o povară enormă. La 8,4 miliarde de euro împrumutate de Guvern, în 6 luni, gândiţi-vă ce dobândă se acumulează. Cât reprezintă acei 6% dobândă pe jumătate de an? Vorbim aici de zeci şi sute de milioane, de care nu ai mai avea nevoie, dacă socoteşti efectul de multiplicare al plăţii anticipate a impozitelor, ai ajunge la nişte sume astronomice, care se economisesc.
Aţi vorbit despre cota unică a bulgarilor. Vă gândiţi să vă mutaţi business-uri în Bulgaria?
Nu, nu mă gândesc să duc business-uri acolo, dar un investitor neutru se gândeşte. După cum şi oamenii din România se gândesc dacă să îşi cumpere o maşină, să şi-o înmatriculeze în Bulgaria sau în România, lucru pe care îl şi fac, de altfel, mulţi.
Aţi mai venit cu o soluţie pentru atragerea de bani la buget. Vânzarea în sistem lease-back a clădirilor statului.
Pare o idee execentrică, însă nu este. E cât se poate de folosită peste tot în lume. Unul dintre fondurile pe care le-am achiziţionat e proprietarul unei primării şi a tuturor instituţiilor publice dintr-un oraş din Suedia.
Nu pare excentrică, întrebarea mea este dacă e fezabilă.
Sigur ca e fezabilă. Aici nu depinde de preţ, ci de cât eşti dispus să plăteşti în următorii 20 de ani, de chiria pe care o plăteşti şi care e echivalentă cu dobânda unui credit. Tu stabileşti preţul. Pentru că un chiriaş de încredere cum e statul e dorit de orice manager de fond imobiliar. Nu nivelul de preţ e important, poate fi cât de mult sau cât de puţin, depinde cât vrei să plăteşti, şi cât îţi bugetezi pentru următorii ani
E fezabil în mentalitatea Guvernului actual?
E pur şi simplu o chestie de decizie politică, şi de mentalitate, trebuie să accepţi că birocraţii pot să stea cu chirie. Dar nu cred că există în lume foarte multe ţări în care să nu fie folosit acest sistem. Probabil că suntem printre puţinii.
Sunteţi interesat de o astfel de achiziţie? Dacă da, ce clădire aţi cumpăra?
Cu siguranţă aş achiziţiona. Aş cumpăra clădirea Guvernului.
Cât aţi fi dispus să plătiţi pe ea?
Nu depinde mine. Depinde de Guvern. Cât ar vrea să plătească în următorii 20 de ani ca şi chirie. Nu ştiu să vă spun cât aş da pentru că trebuie să fac o socoteală, câţi bani bag în reparaţii. Nu vă vorbesc din teorie, vă vorbesc din practică şi vă spun că în domeniul ăsta există sume enorme, de ordinul zecilor de miliarde, astazi în lume, pentru astfel de proprietăţi.
La cam cât ar fi evaluată o astfel de clădire?
Nu are importanţă. Între 500, 2000 şi 3000 de euro pe mp, tu îţi alegi suma. Tu vânzător. Pentru că un cumpărător nu e interesat decât de yield, nu e interesat de preţ.
Sigur că va plăti dintr-un montaj financiar, nu va plăti din buzunar. Nimeni nu cumpără case cu bani de la mama de acasă. Există metode de finanţare, şi pentru astfel de afaceri sigure există bani în pieţele financiare. Chiar şi în condiţiile de azi.
În ce zone din Bucureşti vedeţi proiecte imobiliare proprii?
Mi se par interesante toate zonele care pot genera un ţesut urban sănătos. Şi ele sunt multe. Bucureştiul privit de sus este un şvaiţer. Are extrem de multe spaţii industriale, încă blocate şi foarte multe terenuri nefolosite. Ba chiar ar putea să crescă mult spaţiu verde dacă Bucureştiul ar trece către o dezvoltare coerentă.
În provincie?
Oraşele româneşti au o densitate foarte mică, ceea ce le conferă multe posibilităţi de dezvoltare. Deocamdată nu cumpăr decât proiecte care produc. În cele trei fonduri pe care le-am cumpărat până acum, doar 2% sunt în dezvoltare, restul sunt proiecte care produc, şi care sunt închiriate într-o proporţie de peste 95%.
Ceea ce mă interesează în acest moment este crearea bazei financiare a unei companii capabile de dezvoltări semnificative.
Ce investiţii aveţi în plan pentru segmentul de real-estate?
Vorbim de sume de peste nouă cifre.
