Potrivit unor surse din piaţă Patriciu ar discuta intens cu kazahii de la KazMunaiGaz (KMG), companie de stat care a preluat în vara anului 2007 un pachet de 75% din Rompetrol, vânzarea pachetului de 25% pe care îl mai deţine în cadrul grupului.
„Rompetrol Rafinare (RRC), companie listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), nu deţine informaţii privind schimbări ale acţionariatului la nivelul The Rompetrol Group NV (TRG), societate comercială olandeză, deţinătoare a companiilor din Grup, cu activităţi în 12 ţări. Astfel, nu putem comenta zvonurile apărute în presă”, se arată în comunicatul emis joi de RRC.
Totodată, procesul de restructurare internă a fost finalizat, iar în perioada următoare nu se prevăd schimbări majore de management.
„Aşa cum până în acest moment Rompetrol Rafinare a considerat să se achite de toate cerinţele statutului de companie listată, şi acum vom aduce la cunoştintă instituţiilor abilitate orice schimbare ce poate influenţa piaţa de capital”, mai informează comunicatul.
„Este un zvon de presă care nu poate fi confirmat”, a declarat joi pentru cotidianul Adevărul Dinu Patriciu.
Acesta a subliniat că nu a luat decizia de a vinde acţiunile, deşi are acest drept.
Întrebat care ar putea fi cauza apariţiei unor astfel de zvonuri, Patriciu a spus că este vorba de efectele crizei economice. „Sunt tot felul de zvonuri în piaţă. La fel şi prin companie. Sunt efectele crizei, lumea e neliniştită”, a mai spus oficialul Rompetrol.
KazMunaiGaz a achiziţionat 75% din grupul Rompetrol în 2007.