Patronul pensiunii Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a postat pe pagina pensiunii un lung mesaj pe care-l numeşte spovedanie publică şi singurul mod de a spune adevărul, aşteptându-se să fie arestat după îmnormântarea fiului său. El a transmis condoleanţe familiilor celor care au fost în pensiune în noaptea tragică şi i-au pierdut pe cei dragi. Dinicu povesteşte că Ferma Dacilor a fost visul său, realizat în timp, iar obţinerea autorizaţiilor necesare nu a fost deloc uşoară, întrucât nu avea relaţii politice. Clădirea, potrivit lui Dinicu, avea toate măsurile luate pentru a se evita o astfel de tragedie şi crede că este vorba despre o mână criminală. Opt persoane au fost date dispărute în urma incendiului care a cuprins pensiunea de Crăciun, trupurile a şapte dintre ele fiind găsite carbonizate. Trupul celei de-a opta persoane nu a fost recuperat.
”Acestea sunt nopţile de priveghi ale fiului meu şi am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susţinerea de care se tot vorbeşte. Am prieteni mulţi şi apropiaţi, dar nu din ăştia de care se tot aude. Scriu pentru că am înţeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat şi cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!”, a scris Cornel Dinicu pe pagina de Facebook a pensiunii Ferma Dacilor, sâmbătă noapte, după ce şi-a înmormântat fiul mort în incendiu.
Dinicu afirmă că mesajul este ”spovedania publică” pe care nu se aştepta să o facă vreodată.
”E durerea unui tată care îşi îngroapă fiul, e durerea unui prieten care îşi îngroapă prietenii cei mai apropiaţi. Condoleanţe familiior celor care au fost cu noi în acea noapte tragică. E peste puterile mele să duc nenorocirea şi toate lucrurile pe care le spuneţi despre mine, dar măcar să fi încercat să vă povestesc”, a mai scris patronul de la Ferma Dacilor.
Dinicu povesteşte că a plecat din Mizil, acum peste 30 de ani la Bucureşti din dorinţa de mai mult.
”Provin dintr-o familie simplă cu 8 copii. Din păcate pentru mine, variantele mele de a găsi un loc de muncă erau extrem, extrem de limitate. Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp, n-a fost visul meu în viaţă, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost. Acum ştiu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam şi asta a fost. Pe măsură ce mi s-a mai dezgheţat mintea am mai avut şi alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinţilor şi o casă moştenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni şi am făcut Hotelul din Mizil, apoi Pisicina. Falimentul a bătut pe nesimţite la uşă pentru că băncile nu te aşteaptă…iar eu nu eram tocmai un administrator cu şcoală. Atât s-a putut”, a mai scris Cornel Dinicu.
El explică că ideea de a ridica Ferma Dacilor a apărut în urma unei tragedii.
”Un bun prieten mi-a murit de foarte tânăr, iar când au venit rezultatele analizelor concluzia a fost că a murit intoxicat de mâncarea proastă din comerţ. Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnaţi, brânză şi să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor. Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, aşa că am cumpărat şi eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor”, mai scris patronul de la Ferma Dacilor.
Acesta afirmă că dorea să facă ”un grajd” pentru care a fost să obţină autorizaţii încă de la început.
”În baza faptului că aveam un trecut şi bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizaţia întârzia să apară. Documentele pe care le cereau erau imposibil de obţinut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi într-un control s-a constatat că aveam construite nişte cuşti de iepuri (sper că ştiţi cum arată) şi că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizaţie. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul.
Am început să cresc păsări, gâşte, porci pentru livrările la care visam eu. Vulpile ne dădeau târcoale necontenit, până când, într-o zi era prea evident că ceva nu-i în regulă. Vulpea trecea nestingherită cu o gâscă la purtător chiar prin faţa mea. Ne-am apucat de numărat şi şocul a fost pe măsură, peste 1000 de gâşte lipsă. Am realizat că nu eram deloc în filmul bun şi atunci am decis să construim primele 6 camere de închiriat în continuarea grajdului”, mai scrie Dinicu.
Acesta se referă la drumurile nesfârşite la autorităţi: ”Iar drumuri la autorităţi, iar dezbateri, iar ignorare, iar, iar, iar. Şi acum mă întreb citind prin presă una-alta unde sunt relaţiile şi conexiunile astea despre care zice lumea că le am sau le aveam, că nu vă puteţi imagina câte greutăţi am avut cu ferma şi nu vorbesc doar de autorizări, ci şi de electricitate, şi de apă, şi de acces, şi câte şi mai câte şi n-am găsit nici rezolvare, nici înţelegere de la autorităţi”.
El afirmă că a încercat an de an săm dezvolte Ferma Dacilor, să extindă cazările, să diversifice producţia.
”Am muncit la pământ şi la animale, am cumpărat materia primă pe care nu o produceam noi de la producători locali, am reinvestit fără regret banii care au venit ulterior muncii noastre”, a mai scris Dinicu.
El explică faptul că scrie textul lung al postprii de pe Facebook în primul rând pentru familiile celor decedaţi.
”Sunt ca familia mea şi prietenii copiilor mei, apoi pentru toţi cei care au fost vreodată la Ferma Dacilor crezând în acest proiect şi datorită cărora visul a devenit realitate, şi nu în ultimul rând pentru autorităţi care trebuie să găsească vinovaţii”, afirmă el.
Dinicu răspunde şi la întrebarea ”De ce acum?”: ”Pentru că aud la nesfârşit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da un exemplu şi pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovaţi să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acţionari etc”.
”La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc linişte pentru cei dragi, nu contează cât mă veţi hăitui pe mine. Mă numiţi pe toate posturile interlop. Şi din păcate, am o reputaţie proastă creată cu mulţi ani în urmă care merge peste tot cu mine. Nu contează cât bine faci, contează doar greşelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă”, mai scris patronul de la Ferma Dacilor.
El afirmăm că mulţi au o părere despre tinereţea lui, deşi nici nu erau născuţi la vremea respectivă: ”Dacă acum spun că atunci am fost condamnat pentru că trebuia? Că mi-am apărat un prieten bun împotriva clanurilor ţigăneşti care aveau relaţii extraordinar de sus şi eu eram doar un simplu pion? Că eram un nimeni care trebuia să pice ca să fie alţii bine? Pentru voi rămâne doar ce s-a consemnat. Eram tânăr, sportiv, puternic. Am plătit. Pare oricum că nu destul pentru că ştampila asta de cercetat în stare reţinere nu dispare niciodată”.
Cornel Dinicu afirmăm că acesta este unul dintre motivele pentru care a vrut să îşi protejeze familia, iar numele său nu apare nicăieri în ceea ce priveşte proiectul Fermei.
”Afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten vechi şi bun al familiei. Un om foarte apropiat. Situaţia mea de familie este mai complicată, pentru că am 5 copii din 3 relaţii şi pentru a nu crea favoritisme şi tensiuni am decis ca firma să fie din punct de vedere juridic în administraţia unui apropiat. Astfel, cine a vrut din familie bani, a trebuit să muncească, urmând ca pe viitor fiecare să primească ceva în funcţie de implicarea avută”, mai scris Dinicu.
Acesta afirmă că nici nu este nici nu a fost un om bogat.
”Sunt un om de la ţară care a vrut să implementeze copiilor disciplina şi conştiinţa că banii se fac prin muncă. Toată familia mea munceşte la Fermă. Aţi spus că s-au spălat bani în pandemie, că Ferma a făcut profit. S-au spălat sau s-a făcut profit? Că e o contradicţie. Eu am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutaţi, fără a lua ceva înapoi. Toate câştigurile se reinvestesu. Eu nu mi-am făcut case, nu am schimbat maşină după maşină, eu doar am încercat să îmi îndeplinesc un vis. În pandemie am funcţionat cu restricţii ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări. Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu şi mulţumim celor care au cumpărat că aşa ne-am susţinut. Am declarat veniturile şi profiturile”, se mai arată în mesaj.
El susţine că şi-a dorit tot timpul ca oamenii să petreacă timp la Ferma Dacilor, dar afirmă nu l-a interesat cine erau cei care se cazau.
”Încercam mereu să ne fidelizăm clienţii prin metodele normale practicate de orice restaurant /pensiune / magazin. Nu aveam autorizaţie de construire tocmai pentru că nu aveam relaţii bune cu politicul. Am reuşit intabularea clădirii prin instanţă după o perioadă semnificativă. A fost nevoie să dau în judecată ca să ajungem în legalitate. Am greşit pentru că am vrut să îmi îndeplinesc visul de a crea ceva unic în România în locul în care m-am născut şi m-am încăpăţânat să nu accept că nu se poate din partea celor care ştiu doar să pună piedică”, mai afirmă Dinicu.
Acesta apreciază că ”Ferma Dacilor a adus mai multă vizibilitate României decât toate târgurile Ministerului Turismului la un loc”.
”S-a înţeles că am intrat în legalitate prin instanţă, şi nici asta nu a fost simplu, bineînţeles”, afirmă patronul de la Ferma Dacilor.
El se referă şi la autorizarea ISU.
”Ferma s-a construit în timp. Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început aşa cum era în prezent. Necesitatea autorizarilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizaţie nu este necesară. Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam? Pentru că eram în proces”, se mai arată în postare.
Potrivit lui Dinicu, totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranţi interiori şi exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, ”mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate”
Acesta afirmă că deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii exista o parte a clădirii cu intrare separată din interior şi din exterior unde existau 4 camere şi un living unde locuiam el şi familia mea şi unde mai găzduia prietenii când veneau în vizită.
”După petrecerea de Crăciun musafirii au rămas peste noapte în acest spatiu, care nu era destinat publicului. Nu ştiu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tot trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiaţii! Pentru mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcţiei Fermei este extrem de suspect modul în care aceasta a ars şi rapiditatea cu care flăcările s-au extins. Centrala antiincendiu, deşi omologată, nu a funcţionat. Probabil trebuie să mulţumim celor de la Electrica pentru scăderea tensiunii pe magistrală şi penelor de curent frecvente în ciuda reclamaţiilor depuse constant către ei. În camere nu existau reşouri. Centrala pentru încălzire funcţiona şi nu se află în aceeaşi clădire cu cea care a ars”, afirmă Dinicu.
”De ce cred că e o mână criminală? Pentru ca eu sunt victima perfectă. Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aş spune acum, şi indiferent care e adevarul…
Ce contează e doar ce spun autorităţile care au zis din prima zi ca exclud o astfel de ipoteză.. Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?…”, îşi încheie Cornel Dinicu mesajul.
