Antreprenorul Firas Kittaneh, CEO al One Mall Group și expert SEO și în comerț online, prezintă, pe Entrepreneur.com, patru obieiuri inteligente care îți permit să-ți maximizezi economiile fără să-ți sacrifici stilul de viață. Aceste obiceiuri, spune el, te vor ajuta să aduni primul milion de dolari.
- Clasifică și monitorizează cheltuielile pe care le faci
O modalitate ușoară de a ține sub control obiceiurile de a cheltui este să-ți împarți cheltuielile pe categorii. Garrett Gunderson, CEO al WealthFactory.com, sugerează un cadru format din patru categorii de cheltuieli: distructive, productive, de protecție și care susțin stilul de viață.
Cheltuielile distructive cuprind dobânzile și comisioanele la carduri și credite folosite pentru consum, cheltuielile pentru vicii, pentru produse sau servicii pe care nu le utilizați sau care nu adaugă nicio valoare vieții.
Cheltuielile productive sunt cele care vor face bani, cum ar fi să-ți angajezi un specialist bun sau să investești devreme într-o firmă sau într-un produs care va avea succes. Tot în această categorie intră și cheltuielile care pot îmbunătăți starea de bine: educație, alimentațe, fitness.
Cheltuielile de protecție, cum ar fi cele pentru sănătate, viață și asigurarea auto, sunt asociate cu protejarea ta și a familiei tale.
Ultima categorie de cheltuieli, cele pentru stilul de viață, cuprinde lucrurile distractive din viață: vacanțe, noile tehnologii, îmbrăcăminte și încălțăminte.
Clasificându-vă cheltuielile, puteți vedea cu ușurință cum puteți tăia cheltuielile distructive sau cum puteți aloca bani în plus pentru cele productive. Asigurați-vă că monitorizați cheltuielile cu atenție și, în curând, vor apărea obiceiurile bune și economiile.
- Evită cheltuielile emoționale
Cu toții avem zile în care nu ne simțim în apele noastre și credem că ne vom simți mai bine dacă ne vom cumpăra o nouă pereche de pantofi sau o ciocolată. Cu toate acestea, Kevin O’Leary de la grupul financiar O’Leary susține următoarele: „Nu te duce la cumpărături pentru a-ți schimba starea de spirit. Asta te-ar putea face să te simți mai bine, pe termen scurt, dar te asigur: împlinirea de care ai parte pe termen lung când economisești și îți înmulțești banii depășește cu mult satisfacția temporară a terapiei prin shopping”.
În schimb, îți poți gestiona emoțiile vorbind cu prietenii și cu familia, făcând exerciții fizice, vizionând un documentar sau citind. Sau chiar ai putea planifica excursii mici, regulate adaptate la bugetul personal.
- Alege-ți și achită strategic împrumuturile
Împrumuturile pot fi îngrozitoare. Înainte de a-ți face griji cum vei achita ratele creditelor personale sau ale firmei după ce le-ai obținut, alocă suficient timp pentru studierea diferitor tipuri de credite. Cântărește argumentele pro și contra pentru cât mai multe opțiuni de împrumut.
Dacă te afli deja în chinurile plății ratelor, Diana Ransom de la The Wall Street Journal propune câteva soluții: rambursează cu prioritate împrumutul care generează cea mai mare dobândă, ia în considerare consolidarea tuturor creditelor într-un singur împrumut eșalonat pe un termen mai lung. Rambursarea unui împrumut mai mare te ajută să eviți costurile pe care le implică mai multe credite mai mici. În situațiile grave, sună-ți creditorii și anunță-i că nu mai poți plăti momentan ratele, evitând să te cufunzi și mai rău în datorii.
- Investește cu înțelepciune
Neil McCarthy, un cercetător chimist, a câștigat primele sale milioane de dolari doar investind pe bursă în anii 1990. Paul Glandorf, un muncitor în construcții și instalator, a ales și el investițiile pe bursă și a ajuns bogat. Lecția lor este că este bine să știi cum funcționează piața de capital.
După ce înțelegi bine mecanismele pieței bursiere, începe monitorizarea acțiunilor care te interesează și experimentează făcând investiții pe platformele gratuite. Potrivit expertului în vânzări Grant Cardone, secretul este să găsești una-două acțiuni sau nișe pe care să le înțelegi complet și unde să fii imbatabil și să investești în ele. „Acesta e modul în care oamenii se îmbogățesc”, spune el.