Money.ro

Patru persoane suspectate de fraude informatice, reţinute de procurorii DIICOT Craiova

bancomat, carduri, DIICOT, frauda informatica, fraude informatice, infracţiuni informatice

Potrivit procurorului-şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, Adrian Glugă, prejudiciul creat de grupul infracţional, format din opt persoane, care a fost destructurat, vineri seară, cu ajutorul poliţiştilor de la Crimă Organizată, ajunge la aproximativ 200.000 de euro.

„Au fost aduse pentru audieri şase persoane, patru dintre acestea fiind reţinute de procurorii DIICOT. Ei operau pe ruta Grecia-Italia-Mexic-SUA. Montau acolo aparatura pe bancomate, după care copiau în ţară datele şi le trimiteau înapoi pentru retragerea de numerar”, a declarat corespondentului MEDIAFAX procurorul Adrian Glugă.

Membri grupării sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, precum şi punerea în circulaţie a unor instrumente de plată falsificate.

La ora transmiterii acestei ştiri, cele patru persoane reţinute de procurori au fost prezentate magistraţilor de la Tribunalul Dolj cu propunerea emiterii mandatelor de arestare preventivă. Citește mai mult pe www.mediafax.ro

Ultimele Articole