Acestea sunt: Tr. 1722 Sibiu – Bucureşti (întârziere de 120 min.), Tr. 558 Bicaz – Bucureşti (30 min.), Tr. 1724 Tg. Jiu – Bucureşti (120 min.) şi Tr. 742 Satu Mare – Bucureşti (75 min.).
CFR mai anunţă că, deşi vântul suflă cu intensificări în partea de sud şi de sud-est a ţării şi se înregistrează temperaturi scăzute, circulaţia feroviară la nivel naţional se desfăşoară în condiţii de siguranţă.
Potrivit situaţiei de la ora 10.00, zonele afectate de vremea nefavorabilă (vânt puternic) sunt în continuare Muntenia şi Dobrogea (Regionalele CF Bucureşti, Galaţi şi Constanţa) unde trenurile de călători circulă în condiţii de iarnă şi pot ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 30 min. – 50 min.
De asemenea, trenurile de călători care vin de la Craiova, prin Videle, au întârzieri mai mari deoarece pe secţia Drăgăneşti Olt – Roşiori se circulă cu restricţie de viteză pentru că, în cursul nopţii s-au înregistrat temperaturi de -20 de grade la nivelul şinei, iar aceasta a fost fisurată. Defecţiunea a fost remediată, dar cele 3 trenuri care erau în circulaţie vor ajunge la destinaţie cu întârziere de până la 2 ore.
Pe secţiile de circulaţie Feteşti – Lehliu, Feteşti – Medgidia şi Făurei – Brăila, din cauza stratului gros de zăpadă, acţionează deja plugurile pentru curăţarea şinei.
La ora 10.00, nu exista nicio secţie de circulaţie închisă şi nici trenuri blocate în trafic la nivel naţional.
La nivel naţional cele 9 comandamentele de iarnă sunt activate şi îşi desfăşoară activitatea astfel: personal feroviar la intervenţie – 1.287; echipe cu drezine de intervenţie – 96; pluguri de zăpadă pregătite pentru intervenţie – 26; pluguri de zăpada în actiune – pe secţiile CF Feteşti – Lehliu, Feteşti – Medgidia şi Făurei – Brăila; utilaje pentru remedierea deranjamentelor la linia de contact – 72; comandamente centrale şi regionale activate – 9.
CFR SA recomandă călătorilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre trenurile anulate de CFR Călători şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 9521, sau la dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul MTI, la următoarele numere de telefon: 021/9360 şi 021/318.66.09.