Luna trecută, atunci când a fost lansat Windows Phone 7, reacţiile pieţei nu au fost peste măsură de entuziaste. Conform New York Times, cei care au luat prima oară contact cu noul sistem de operare WP7 au reclamat lipsa unui factor wow!, fără de care acesta e lipsit de componenta de inovaţie necesară pentru a-şi lua avântul în piaţă.
Ieri însă, în cadrul conferinţei MIX10, Microsoft a anunţat lansarea Windows Phone Marketplace, o platformă pentru aplicaţiile third-party realizate de dezvoltatori, similară cu Apple AppStore. Spre deosebire de iPhone însă Windows Phone 7 e un sistem de operare capabil să ruleze pe mai multe device-uri – la MIX10 în Las Vegas au fost realizate demo-uri pe Zune, LG şi Samsung.
Windows Phone Marketplace dispune de un design panoramic şi promite promovarea vânzărilor pentru sporirea vizibilitatăţii jocurilor şi aplicaţiilor, suportă plăţi prin card, facturarea operatorilor mobili şi aplicaţii finanţate prin publicitate. Mai mult, Marketplace-ul va permite clienţilor să testeze aplicaţiile înainte de a le cumpăra şi permite dezvoltatorilor să îşi promoveze aplicaţiile prin link-uri specifice.
Dezvoltarea aplicaţiilor pentru Windows Phone 7 are la bază tehnologia Silverlight şi XNA Framework pentru jocuri iar la dispoziţia dezvoltatorilor vor sta şi funcţii precum accelerometru, tehnologie multitouch, suport pentru aparat fotoşi microfon, Internet Information Services Smooth Streaming pentru vizionarea clipurilor video la cea mai înaltă rezoluţie, Microsoft Location Service, Microsoft Notification Service şi Hardware Accelerated Video cu DRM.
“Windows Phone 7 Series aduce laolaltă un mediu al aplicaţiilor complexe, un hardware puternic, o abordare proaspătă a software-ului şi un nou design inteligent”, spune Joe Belfiore, corporate vicepresident şi director al programului Windows Phone Program Management. “Cu cele mai bune instrumente pentru dezvoltatori cât şi o modalitate prin care aceştia pot utiliza caracteristicile Silverlight şi XNA Framework, oferim o platformă simplă şi puternică pentru dezvoltarea de aplicaţii.”
Developerii care vor să construiască aplicaţii pentru WP7 au acces de astăzi la platforma dedicată lor de Microsoft, unde au la dispoziţie toate instrumentele şi ghidurile de dezvoltare necesare.