Mihai Barsan

Paznicii de la spitale, obligaţi să dea o declaraţie că nu primesc „atenţii” de la vizitatori

declarație, mită, spitale, vizitatori

Prevederile sunt cuprinse în Ordinul privind reglementarea programului de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice emis în 17 decembrie de ministrul Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial.

 

Potrivit actului normativ, programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice este de luni până vineri, între orele 15.00 şi 20.00, precum şi sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 şi 20.00.

 

Managerii unităţilor sanitare au obligaţia să afişeze programul de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil şi accesibil vizitatorilor”, se arată în Ordinul ministrului Sănătăţii.

 

Totodată, prin actul normativ a fost interzisă unităţilor sanitare perceperea de taxe pentru vizitarea pacienţilor.

 

Persoanele care asigură paza unităţilor sanitare vor da o declaraţie prin care se angajează să respecte programul de vizite şi să nu primească niciun fel de „atenţii” pentru a permite accesul în afara acestui program.

 

„În cazul încălcării acestor prevederi se vor aplica sancţiuni administrative, până la desfacerea contractului de muncă pentru persoana care se face vinovată sau încetarea contractului cu firma de prestări de servicii de pază”, potrivit Ordinului ministrului Sănătăţii.

 

Totodată, Ordinul prevede că un pacient internat într-un salon cu mai mult de trei paturi poate fi vizitat de maximum trei persoane.

 

De asemenea, în salon pot fi simultan vizitatori pentru cel mult doi pacienţi.

 

Unităţile sanitare pot dispune ca durata vizitei să fie limitată la 60 de minute, pentru a da posibilitatea vizitei şi celorlalţi pacienţi internaţi în acelaşi salon, dacă există solicitări în acest sens.

 

Pacienţii din secţiile sau compartimentele de terapie intensivă pot fi vizitaţi zilnic doar de membrii familiei, respectiv părinţi, copii, surori sau fraţi. La aceşti pacienţi pot intra cel mult două persoane, care trebuie să respecte procedurile interne ale secţiei.

 

Secţiile sau compartimentele de terapie intensivă sunt obligate să aibă un număr de telefon prin care medicul curant sau cel de gardă să informeze familia despre starea pacientului.

 

„Aparţinătorii vor fi informaţi despre acest număr de telefon la internarea sau la transferul pacientului în secţia/compartimentul respectiv”, potrivit documentului citat.

 

Familiile pacienţilor internaţi în oricare dintre secţiile unităţii sanitare pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul şef sau de coordonatorul secţiei, aprobat de directorul medical şi afişat la loc vizibil în unitatea sanitară.

 

Pacienţii aflaţi în stare critică sau terminală pot fi vizitaţi la orice oră, indiferent de secţia în care sunt internaţi. Un membru al familiei poate solicita să stea permanent lângă pacientul aflat în stare critică sau în fază terminală, dacă sunt condiţii necesare în secţia în care este internat.

 

„În caz contrar, se va asigura accesul familiei periodic la pacient, asigurându-se un spaţiu adecvat de aşteptare, în apropierea secţiei, compartimentului respectiv”, potrivit documentului citat.

 

Prevederile Ordinului se aplică tuturor unităţilor sanitare cu paturi din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi celor al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale.

 

Sancţiunile în cazul contravenţiilor constatate vor fi aplicate de personalul împuternicit din structurile de control ale Ministerului Sănătăţii şi ale direcţiilor de sănătate publică.

Ultimele Articole