„Am început discuţii oficiale cu PNL. PDL are mai multe alternative, dar aşa cum am spus de anul trecut şi aşa cum am spus şi în această campanie electorală, prioritatea noastră este de a forma un guvern de dreapta. Nu excludem nici alte variante”, a declarat Emil Boc.
„S-au pus toate problemel numai că o negoicere cu PDL nu poate avea loc decât dacă există un pas procedural îndeplinit. Trebuie ca aceste alegeri să fie validate pentru a porni negocieri cu PDL, trebuie să purtăm discuţii şi cu partenerii de la UDMR, dar şi cu cei de la PSD”, spune Călin Popescu Tăriceanu, deputat PNL.
„Dacă cineva încalcă orice înţelegere pe care ai făcut-o cu el, atunci trebuie să fii masochist să mai faci o înţelegere cu el”, spune Ludovic Orban, vicepreşedinte PNL.
Crin Antonescu a declarat că exclude, personal, orice colaborare cu Traian Băsescu.
„Dacă Traian Băsescu obţine încă un mandat ca preşedinte al României şi PDL va avea sentimentul şi poate aritmetica punerii stăpânirii pe România, cineva trebuie să apere valorile democratice şi valorile europene în România”, a spus Crin Antonescu.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!