Pedala de acceleraţie aduce Toyota pierderi estimate la 1,4 mld. euro. Ce pagube va provoca frâna modelului Prius?

acceleraţie, frâna, pierderi, Prius, Toyota

Cel mai mare producător auto din lume a rechemat în service peste opt milione de autoturisme la nivel mondial, dintre care 216.000 în Germania, cea mai mare piaţă auto din Europa şi 180.000 în Marea Britanie, din cauza riscului de blocare a pedalei de acceleraţie.

Inginerii Toyota care investighează mai multe plângeri privind sistemul de frânare al modelului Prius au anunţat că au detectat problemele legate de software al sistemului ABS (pachetul care împiedică blocarea roţilor la frânare).

“Problema este că nu am reuşit să ne ridicăm la standardele clienţilor noştri”, a spus directorul departamentului pentru asigurarea calităţii Hirouki Yokohama. El a refuzat să spună dacă se plănuiesc noi rechemări în service.

În Statele Unite, Toyota a fost anul trecut unul dintre principalii beneficiari ai primelor de casare, însă grupul este acum anchetat de autorităţile federale în legătură cu gestionarea rechemărilor în service, realizate în urma unor accidente provocate de probleme de acceleraţie.

Miercuri, secretarul de stat al transporturilor, Ray LaHood, a anunţat că l-a contactat pe Akio Toyoda, preşedintele Toyota, pentru a exprima preocuparea administraţiei Obama. Acesta a adăugat că va face presiuni asupra grupului pentru a se asigura că acesta ia toate măsurile pentru a reda siguranţa autoturismelor.

La mai puţin de două luni de finalul anului fiscal, Toyota şi-a majorat previziunile de câştig, decizie anticipată de analişti, ce considerau că previziunile anterioare erau pesimiste.

Grupul estimează în prezent o pierdere operaţională de 20 miliarde yeni (159 milioane euro), comparativ cu 350 miliarde în prognoza anterioară.

SUA a anunţat, miercuri, că a înregistrat 100 de plângeri privind probleme la sistemul de frânare al Prius, în Japonia, numărul acestora fiind de 77.

Ultimele Articole